Lipsa unui antrenor o afectează, iar Simona Halep a vorbit pentru prima dată despre asta: „Îmi lipsește!”. Ce promisiune a făcut românca

Fostul lider mondial, Simona Halep, va debuta la turneul de la Indian Wells vineri, 8 martie, începând cu turul al doilea, acolo unde se va duela cu jucătoarea din Cehia, Barbora Strycova. Înaintea primului meci, Simona a vorbit deschis despre cum e viața în circuit fără antrenor și a dezvăluit, amuzată, un episod petrecut în timpul turneului de la Dubai.

Până să înceapă lupta pentru trofeu, Halep a participat la „Media Day” acolo unde a vorbit despre ce înseamnă să fii sportiv profesionist fără un antrenor lângă tine. Jucătoarea din Constanța a precizat că nu va mai continua mult în situația aceasta și, în plus, a povestit un episod din timpul turneului de la Dubai, care a fost primul, dar și ultimul din cariera Simonei. „Vă voi spune o poveste pentru că este amuzantă. La Dubai, înaintea meciului cu Țurenko, eram foarte obosită. Noaptea nu dormisem prea bine. M-am trezit la ora 08.00 și eram terminată. Am schimbat alarma și le-am trimis mesaj băieților că ne vom întâlni la 10.30 pentru micul dejun. Așa că am dormit încă două ore, m-am îmbrăcat pentru meci, am luat micul dejun și m-am dus direct la meci. Dacă aș fi avut antrenor, ar fi fost imposibil să fac asta. Atunci le-am spus băieților că uneori este bine fără antrenor”, a spus Simona, care a promis că e prima și ultima dată când se întâmplă asta: „Nu sunt genul ăsta de persoană! Sunt profesionistă și nu se ma va mai întâmpla! Aveți încredere!”

„Deocamdată nu discut cu nimeni. Mă relaxez. Nu știu ce va fi, dar nu negociez cu nimeni. Îmi lipsește vocea de lângă mine, îmi lipsesc sfaturile. Îmi lipsește faptul că este mereu cineva alături pentru a da sfaturi. Dar restul este la fel. Sunt o profesionistă și încerc să fac totul cum trebuie chiar dacă nu am antrenor”, a mai declarat Simona când a fost întrebată despre noul antrenor.

 

Publicat: 07 03. 2019, 13:26
Actualizat: 08 03. 2019, 14:57