LIVE BLOG | Simona Halep părăsește US Open-ul în primul tur, pentru al 2-lea an consecutiv! Kanepi a dominat și a scăpat doar pentru puțin timp cârma meciului, apoi a dezvăluit: „Ieri mă gândeam la asta”. Irina Begu și Ana Bogdan avansează fără emoții

LIVE BLOG | Simona Halep părăsește US Open-ul în primul tur, pentru al 2-lea an consecutiv! Kanepi a dominat și a scăpat doar pentru puțin timp cârma meciului, apoi a dezvăluit:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • US Open 2018 a debutat cu o surpriză uriașă: Simona Halep, lider mondial detașat și principală favorită, a fost învinsă de Kaia Kanepi, la inaugurarea noii Louis Armstrong Arena.
  • La finalul celor 76 de minute în care a etalat un tenis de un nivel foarte bun, Kanepi a avut o reacție frumoasă: „Da, este o zi mare pentru mine. Ieri mă gândeam că am învins o singură dată numărul 1 mondial în carieră și că astăzi am o nouă șansă. Am rămas agresivă pe tot parcursul meciului, asta a fost soluția. Nu mi-am pierdut încrederea nicio clipă”, a spus jucătoarea din Estonia.
  • Irina Begu s-a calificat în turul doi, după o victorie în minimum de seturi în fața americancei Jennifer Brady, într-o oră și 28 de minute.
  • Ana Bogdan a urmat-o pe Irina în turul secund, după o evoluție sigură în fața Mariei Bouzkova (170 WTA, 20 ani). Ea se pregătește acum pentru un super-duel contra unei alte reprezentante a Cehiei – Karolina Pliskova.
  • Halep – Kanepi 2-6, 4-6. Begu – Brady 6-3, 6-3. Bogdan – Bouzkova 6-4, 6-2.

3:17 GAME, SET, MECI ȘI CALIFICARE ÎN TURUL 2! Ana Bogdan vede cum un serviciu la teu, imparabil, al reprezentantei Cehiei, îi anulează o primă minge de meci. Rămâne calmă o dată în plus, iar pe a doua minge, dreapta Mariei iese mult afară. Românca merge mai departe, după 6-4, 6-2 și o oră și 35 de minute de joc, început cu o luptă aprigă contra sportivei în vârstă de 20 de ani.


3:07 BREAK! Simțindu-se nedreptățită de arbitra de scaun, care nu i-a acordat dreptul la reluarea video, Ana Bogdan găsește totuși resursele pentru a se concentra asupra jocului: ține mingea în joc suficient pentru ca adversara sa să greșească o dată în plus și să îi ofere break-ul pe tavă. 6-4, 4-2


2:34 Ana Bogdan gestionează perfect finalul de set, punând punct manșei în 51 de minute, după ce a reușit să își destabilizeze adversara, variind deranjant înălțimea loviturilor. 6-4, cu un singur punct câștigat în plus de româncă.


2:28 Ana Bogdan se regrupează rapid după un game prost de retur, presărat cu erori. Și pe serviciu sunt multe emoții, înainte ca tabela spă indice un nou scor favorabil, de 5-4: Ana a greșit un voleu dintr-o poziție dominantă, a avut de apărat două mingi de break, dar a fost mai atentă la construcția punctului și, reușind să o țină în defensivă pe Bouzkova, a trecut testul sub presiune.


2:13 Cehoaica egalează scorul, 3-3, după un prim game alb al meciului. Serviciul său țintit spree reverul Anei Bogdan este eficient în acest start de meci, românca irosind câteva retururi cu nonșalanță. Românca încheie cu bine seria de game-uri jucată cu setul de mingi inițiale, reușind o primă scurtă eficientă în meci, pentru 4-3.


2:03 Meciul are iz de maraton. Ana Bogdan are nevoie de aproape zece minute pentru a trece peste a doua sa tură pe lansare. Bogdan – Bouzkova 2-1.


1:45 Ana Bogdan este a treia reprezentantă a României care dă start-joc la US Open 2018. Românca este prima la serviciu și trece fără emoții testul lansării. Sportiva din Cehia are emoții la serviciu, deși serva ei este ceva mai percutantă decât a sportivei din Sinaia. Ana este însă prima care beneficiază de o minge de break în partidă, după un sprint excelent încheiat cu o reluare a voleului-drop al Mariei în cross-scurt. Excelenta finalizare a româncei rămâne doar un bonus la impresia artistică, nefructificat în punctul următor. După primele zece minute din meci, tabela indică 1-1, Bouzkova fiind cea mai agresivă, mereu în căutarea finalizării la plasă.


Accidentul s-a întâmplat la US OPEN!

Simona Halep are parte de o dezamăgire majoră la US Open 2018: accidentul major al sezonului se întâmplă chiar la ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Românca a dat dovadă de o constanță incredibilă în sezon, reușind să joace șase finale și să atingă faza sferturilor sau să le depășească de zece ori. Doar de două ori, constănțeanca a ratat accederea pe tabloul final de opt, însă niciodată, până la duelul cu reprezentanta Estoniei, Kaia Kanepi, de la New York, nu pierduse în primul tur.

Liderul mondial a ratat partida. Cap-coadă, fiind depășită ca agresivitate și determinare de o jucătoare capabilă de a genera și a degaja forță. Kanepi, cu serviciu percutant și multă îndrăzneală, cu scurte ucigătoare, lovituri contre-pied, atacuri pe linie și retururi spre linie la fiecare minge de break, a fost răsplătită pentru abordarea sa, pentru cele 26 de lovituri câștigătoare pe care le-a trecut pe lângă Simona.

Simona Halep a fost condamnată de la prima minge, până la 3-0. în setul doi. Nervoasă, constănețeanca a intrat într-unul dintre acele dueluri de necâștigat contra ei. Asta în timp ce, de partea cealaltă a fileului, Kaia Kanepi se crispa și începea să greșească: a comis trei duble greșeli și a deschis poarta suficient, teoretic, pentru ca o sportivă cu palmaresul recent al Simonei să se strecoare în față, spre turul doi, chiar și la capătul unui meci în care nu ar fi ajuns, să joace la cel mai înalt nivel al său, nicio clipă.

Revenită însă de la 1-4 la 4-4, Simona Halep a căzut pradă pasivității, a așteptat o fracțiune de secundă la 40-15 și i-a dat ocazia estoniencei să se scuture și să îi trântească, la propriu, ușa în nas. De la 9 greșeli în primul set, Kaia Kanepi ajungea la 19 în setul doi. Chiar și cu o balanță corectă, 9-9 raportul winners / unforced errors, Simona Halep a eșuat însă, în acest meci, în a gestiona jocul la scor.

La capătul primului meci de pe nou-inaugurata Louis Armstrong Arena, US Open-ul a înregistrat o premieră. Una negativă, pentru Simona Halep: pentru prima dată în Era Open, principala favorită părăsea întrecerea americană din primul tur.

19:37 VICTORIE, IRINA BEGU! Sportiva noastră de pe poziția 59 WTA aduce primul succes pentru România la US Open 2018, pe tabloul principal. Chiar dacă s-a impus în două seturi, cu scor identic, Begu a fost nevoită să revină în ambele seturi: a închis manșa inaugurală cu serie de cinci jocuri, de la 1-3, iar în manșa a doua a luat cinci dintre ultimele șase game-uri.


19:32 Prima reacție a ucătoarei care a produs primul cutremur la US Open 2018: „Vă mulțumesc! E un moment important al carierei mele, am jucat agresiv tot timpul, probabil asta a făcut diferența„.


19:27 SIMONA HALEP, OUT de la US Open, în turul întâi, pentru al doilea an consecutiv. Kaia Kanepi s-a impus într-o oră și 16 minute, 6-2, 6-4.


19:22 Ce prăbușire! Simona Halep a avut două mingi consecutive de 5-4, a luat piciorul de pe accelerație și s-a mulțumit să aștepte ca estonianca să piardă game-ul, iar Kaia se mobilizează, mâna Simonei se contractă și, la a treia minge de breeak, iese BREAK pentru KANEPI. Liderul mondial este la un game de eliminare. 2-6, 4-5.

Irina Begu însă, pe Terenul 7, revine din nou, cu serie de trei game-uri. 4-2, de la 1-2.


19:17 Simona egalează în setul doi, după patru greșeli ale adversarei. 2-6, 4-4. În același game opt al setului doi, toate cedează pentru Kaia Kanepi – forehandul, reverul și serviciul (dublă greșeală). Atitudinea este și ea spre zero.


19:08 Game-ul cadourilor. Kaia Kanepi servește, Simona aleargă cât poate și primește ajutor, până la 30-30. Kaia Kanepi joacă totul la limită și, deși câteva erori sunt de neimaginat, Simona este la un pas să dea din nou cu racheta de pământ, când oferă pe tavă game-ul, cu un voleu simplu de forehand, ratat. Kanepi păstrează break-ul avans și se distanțează la 4-2 în setul doi.


19:03 Se aud suporterii români, se vede și Simona pe teren. O gură de oxigen pentru liderul mondial sunt greșelile din jocul experimentatei sportive din Estonia. 2-6, 2-3.


19:00 Moment de cotitură! Simona Halep recuperează unul dintre break-urile cedate, după o primă dublă greșeală în meci făcută de Kaia Kanepi. S-au înmulțit greșelile majore în contul balticei: un smash ratat, din cauza razelor deranjante ale soarelui, plus colapsul din final, pe serviciu. Românca va servi, la 1-3.


18:54 Meci uriaș făcut de Kaia Kanepi. Sportiva din Estonia nu îi iartă nimic Simonei, profită de servicile Simonei, care par lipsite de zvâc, moi. 3-0 în setul doi, la prima pauză de odihnă și reculegere a manșei secunde. Veștile bune vin de pe Terenul 7, acolo unde Irina Begu a câștigat cinci game-uri la rând, de la 1-3, pentru a se impune cu 6-3 în fața lui Jennifer Brady.


18:50 Și-a pierdut cumpătul! La 37 de minute, Simona Halep dă violent cu racheta de pământ, în start de set doi, la scorul de 2-6, 0-1, 0-15. Scurtele puse de Kaia Kanepi sunt enervant de eficiente, la fel și serviciile – unu și doi!, sau mingile izbite de pe linia de fund a terenului.


18: 47 BREAK în start de set doi. De pe linia de fund a terenului, în raliu, Kaia Kanepi este, în acest moment, superioară. Sportiva din Estonia joacă pentru retur decisiv la minge de break – îl ratează de puțin pe primul, dar o execută fără drept de apel pe Simona, în lung de linie, pe a doua oportunitate. Kanepi – Halep 6-2, 1-0 este un scor periculos pentru mentalul româncei.


18:40 SET KAIA KANEPI. Estonianca de pe poziția 44 WTA pune punct de manieră autoritară primului set, în 28 minute, printr-un game alb pe serviciu, scor 6-2. Baltica a reușit nu mai puțin de 13 lovituri câștigătoare, față de 6 ale Simonei, iar modul în care abordează partida este incredibilă. Simona nu a avut nici măcar o minge de break în acest prim set!


18:34 Kaia Kanepi nu se oprește. O prinde pe contre-pied pe Simona, continuă seria loviturilor în forță și nu permite contra-ofensiva. Fostul număr 15 mondial conduce 5-1. Irina Begu este prinsă într-un meci intens: patru break-uri în primele cinci game-uri.


18:28 Dublu break pentru Kanepi, double trouble pentru România, în cele două meciuri care se dispută în paralel. Kaia Kanepi dă tare, dă cu tot ce are, are 4-0 raportul loviturilor câștigătioare cu forehandul, iar atunci când nu are winner direct, dreapta ei o lasă fără replică pe Simona, care ratează returnarea mingii. După 17 minute, tabela de pe Louis Armstrong Arena arată 4-1 pentru estoniancă, sfertfinalistă în 2017, în fața liderului mondial. Brady are și ea un break în față în duelul cu Irina Begu, pe Terenul 7.

9 metri a alergat în plus Halep în primele patru game-uri, încheiate de Kanepi pe plus, cu 3-1 pe tabelă.


18:20 BREAK! Kaia Kanepi demonstrează rapid de ce este o adversară dificilă pentru primul tur: o ia tare pe Simona, egalează rapid scorul după un game pe serviciu în care nu a ratat nici măcar o primă minge, o împinge pe Simona înapoia liniei de fund, dar și în afara culoarului de dublu și o ține în defensivă. Apoi, la 1-1, reușește să dicteze jocul chiar și la retur. Simona este deranjată chiar și pe forehand, este pusă să alerge, este surprinsă cu scurtă și forțată să alerge mult, iar mai departe atitudinea estoniencei o determină să caute forțat jocul la plasă – fără succes. Kanepi reușește break-ul, cu un lob superb, care o duce în față pe tabelă, la 2-1.


18:14 Simona Halep are prima poziție asigurată și la finalul US Open-ului, acesta fiind primul turneu de Mare Șlem din 2016 încoace în care liderul de la feminin nu se poate schimba. Românca începe evoluția la US Open cu o tură pe serviciu în care prima lovitură face diferența. Kaia Kanepi a trimis, totuși, un prim semnal de amentințare, jucând agresiv spre reverul elevei lui Darren Cahill. Halep însă se ajută cu serviciul și câștigă primul game, pentru 1-0.


18:05 Hello, New York! Jucătoarele au intrat pe teren: Irina Begu joacă primul său meci.. la 28 de ani, după ce ieri a sărbătorit puțin de ziua ei. Simona Halep a apărut pe Louis Armstrong Arena îmbrăcată într-o rochiță albă, șic, din noua colecție NIKE. US Open dă start joc, iar Mats Wilander tocmai ne-a anuțat că o vede favorită pe Simona Halep.

Simona și Irina s-au antrenat împreună, iar acum evoluează în paralel, având ca miză accederea în turul doi.


Simona Halep (1 WTA) – Kaia Kanepi (44 WTA), în primul tur la US Open 2018, LIVE, la ora 18:00. Liderul mondial din tenisul feminin are onoarea de a juca primul meci oficial pe noua arenă Louis Armstrong, cu o capacitate de 14.000 de locuri și nou-dotată cu acoperiș retractabil, începând cu această ediție cu numărul 50 a US Open-ului în Era Open. Simona Halep are parte de un start complicat în fața sfertfinalistei ediției 2017, Kaia Kanepi, o sportivă de 33 de ani aflată pe poziția 44 WTA, cu o poveste impresionantă (detalii AICI).

Simona Halep are prima poziție în topul mondial asigurată indiferent de rezultatele de la US Open, însă se întrevede o bună oportunitate de a-și mări avansul în fața rivalelor. Românca aunge la meciul direct cu estonianca având 14 meciuri de simplu în plus disputate în sezon (54-40) și 19 victorii mai mult (46-27). Eleva lui Darren Cahill a câștigat cu 6-4, 3-6, 7-6(5) singura partidă anterioară împotriva fostului număr 15 mondial, în 2014, în șaisprezecimile turneului de la Doha. La New York, Simona are nevoie de două victorii pentru a atinge borna de 75 de victorii, cumulate, pe tablourile de simplu la cele patru Grand Slam-uri.

Irina Begu (58 WTA) – Jennifer Brady (66 WTA), în primul tur la US Open 2018, LIVE, la ora 18:00. Primul meci direct dintre cele două se joacă pe Terenul 7 al complexului de la Flushing Meadows. Dintre cele patru turnee de Mare Șlem, US Open-ul este cel la care, de-a lungul anilor, bucureșteanca a avut cele mai multe dificultăți în a obține victorii. În șapte participări anterioare s-au adunat doar două victorii, câte una în 2012 și 2014. De partea cealaltă, Brady, a 8-a americancă în clasamentul mondial, se poate lăuda la debutul din 2017 cu un tur trei la New York.

Sezonul 2018 a fost însă lipsit de satisfacții majore pentru ambele sportive, ambele ajungând la US Open cu bilanț negativ în sezon de victorii / înfrângeri. Irina Begu a ajuns la 20 de înfrângeri prin eliminarea din primul tur la New Haven, având 19 victorii, în timp ce Brady are raport 20/21 pe 2018.

Ana Bogdan (74 WTA) – Marie Bouzkova (171 WTA), în primul tur la US Open 2018, LIVE, în jurul orei 24:00. Primul duel direct dintre cele două încheie programul de joc pe Terenul 8, după partidele Rybarikova – Wang, Altamirano – Humbert și Carballes Baena – Krueger. Românca speră să își regăsească ritmul după o perioadă de declin, cu șapte înfrângeri în ultimele opt partide disputate pe tablourile principale în circuit. Reprezentanta Cehiei își face, la 20 de ani, debutul pe tabloul principal într-un Grand Slam. Detalii despre parcursul din calificări al reprezentantei Cehiei, AICI.

  • Celelalte trei reprezentante ale României pe tabloul principal de simplu feminin – Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu, precum și Marius Copil vor evolua în ziua a doua de întreceri la US Open 2018.

Program de cinci stele pe Central și duelul care va frânge inima Spaniei

Arthur Ashe Stadium, principala arenă de la Flushing Meadows, propune, luni, un program încărcat și spectaculos. De la ora 19:00, deschiderea este asigurată de derby-ul dintre Grigor Dimitrov – favorit 8 și Stan Wawrinka – triplu câștigător de Grand Slam. Acest prim meci va fi urmat de înfruntarea a două foste campioane la New York, Svetlana Kuznetsova și Venus Williams (cap de serie 16). Marți dimineață, de la ora 2:00, prima sesiune de seară de la US Open 2018 propune duelurile dintre Serena Williams și Magda Linette, apoi debutul campionului în exercițiu de la masculin, Rafael Nadal.

Rafael Nadal îl va înfrunta pe conaționalul David Ferre, într-o partidă cu o încărcătură emoțională aparte. Cu patru ani mai mare decât Nadal, Ferrer a anunțat că aceasta va fi ultima sa prezență la un turneu de Mare Șlem. Fostul număr trei mondial este pregătit să pună punct carierei sale, la 36 de ani. Aflat doar pe locul 146 ATP în prezent, Ferrer are la activ două victorii în fața lui Rafa în turneele de Mare Șlem, pe hard, fără să fi pierdut vreun meci – o statistică cu care Roger Federer nu se poate lăuda.

Liderul mondial a punctat la conferința de presă că este pregătit pentru un duel extrem de dificil, chiar dacă în trecut a câștigat 24 dintre cele 30 de meciuri directe cu ‘Ferru’. Nadal nu l-a mai înfruntat însă pe maratonistul Ferrer de aproximativ trei ani.

Totodată, Nadal și Ferrer devin doar a cincea pereche de jucători care se înfruntă mai întâi într-o finală de Grand Slam, apoi înt-un meci din primul tur al unui Grand Slam. Lista completă:

🎾 Rafael Nadal – David Ferrer
🎾 Lleyton Hewitt – David Nalbandian
🎾 Pete Sampras – Todd Martin
🎾 Boris Becker – Kevin Curren
🎾 Adriano Panatta – Harold Solomon

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
×