â–º VICTORIE, SIMONA HALEP Românca încheie partida cu șapte game-uri câștigate la rând, după un adevărat tur de forță în setul secund: Siniakova a câștigat doar 10 puncte în manșă, nu a avut minge de game. Singura sincopă din jocul Simonei a apărut, din nou, la minge de meci, când românca a comis o nouă dublă greșeală, la fel ca în setul doi.
â–º 18 minute în setul doi și un 4-0 ca un pansament pentru echipa României.
â–º DUBLU BREAK HALEP Românca nu face nicio clipă economie la efort, iar erorile Siniakovei se înmulțesc, iar România este în pole-position pentru a puncta la general.
â–º BREAK HALEP. Românca repetă istoria din primul set, începând cu break și manșa a doua.
â–º SET HALEP, 6-4! Simona nu scapă de emoții nici în acest game, văzându-se condusă, 0-30 pe lansare. Serviciul a funcționat cu intermitență: a scos-o din bucluc la 0-30, a încurcat-o din nou la minge de set (a treia dublă greșeală comisă pe minge de set), apoi a adus liniștea – as la egalitate și serviciu doi de top pentru un 6-4 în 47 de minute. Simona a încheiat manșa pe plus, însă și-a stricat puțin cifrele statistice.
She needs SIX chances to secure the first set but @Simona_Halep gets the job done against Katerina Siniakova and it’s a chance to let off some steam 😅🇷🇴 pic.twitter.com/RM5XKlfbRO — Fed Cup (@FedCup) 9 februarie 2019
She needs SIX chances to secure the first set but @Simona_Halep gets the job done against Katerina Siniakova and it’s a chance to let off some steam 😅🇷🇴 pic.twitter.com/RM5XKlfbRO
— Fed Cup (@FedCup) 9 februarie 2019
â–º Siniakova câștigă al doilea game consecutiv, chiar dacă ajunge să facă șpagatul pe suprafața de joc după un atac al Simonei. Românca servește din nou pentru partidă, la 5-4.
â–º PATRU MINGI DE SET RATATE DE SIMONA, BREAK RECUPERAT DE SINIAKOVA. Simona Halep ratează închiderea manșei inaugurale, de la 40-0, ratând servicii consecutive, oferind șansa tribunei de a inteveni și a o motiva pe jucătoarea lor de 22 de ani.
â–º DUBLU BREAK HALEP Partida curge logic, conform calculelor hârtiei. Simona nu are nevoie să se întrebuințeze prea mult, Siniakova alternează momentele ireproșabile la serviciu cu greșeli și ezitări de toate tipurile. Haleo este la post, aplică presiune și, de la 30-0 pentru reprezentanta gazdelor, își mărește avantajul pe tabelă.
â–º Simona revine de la 15-30 într-un game în care i-a întredeschis ușa Sianiakovei. Românca a trimis de două ori mingea în fileu, însă Siniakova nu a putut finaliza corect mingea de 15-40, iar Simona nu a ezitat să profite, pentru 4-2.
â–º Siniakova ține scorul strâns, ajungând la opt puncte câștigate consecutiv pe serviciu. Simona păstrează avantajul break-ului inițial, la 3-2.
â–º Simona Halep păstrează nivelul de agresivitate și, cu lovituri apăsate, confirmă break-ul, la 15. Răspunsul Siniakovei vine sub forma unui game alb pe serviciu.
Siniakova is left stranded by a beautiful Halep backhand as Romania seek to fight back in Ostrava 🇷🇴😮 #FedCup pic.twitter.com/GxZCmaSh2T — Fed Cup (@FedCup) 9 februarie 2019
Siniakova is left stranded by a beautiful Halep backhand as Romania seek to fight back in Ostrava 🇷🇴😮 #FedCup pic.twitter.com/GxZCmaSh2T
â–ºBREAK HALEP A treia jucătoare a lumii a început perfect și a făcut break pe serviciul adversarei. 1-0 la game-uri în primul set.
16:00 Cehia – România, meciul al doilea. Katerina Siniakova – Simona Halep.
â–º VICTORIE PENTRU KAROLINA PLISKOVA, 6-1, 6-4. Racheta numărul unu a Cehiei a pus capăt partidei într-o oră și 25 de minute, reușind mai multe lovituri câștigătoare decât Buzărnescu (17-13) și având o greșeală neforțată mai puțin (25-26)
How to hit a perfect backhand return, by @KaPliskova – a 61 64 winner over Mihaela Buzarnescu to put the Czech Republic 1-0 up over Romania 💪🇨🇿1⃣-0⃣ #FedCup #CZEvROU pic.twitter.com/0b1Jyg7iqZ — Fed Cup (@FedCup) 9 februarie 2019
How to hit a perfect backhand return, by @KaPliskova – a 61 64 winner over Mihaela Buzarnescu to put the Czech Republic 1-0 up over Romania
💪🇨🇿1⃣-0⃣ #FedCup #CZEvROU pic.twitter.com/0b1Jyg7iqZ
Conchita Martinez is team 🇨🇿 this week. pic.twitter.com/k6jAxurJbV — Hannah Wilks (@newballsplease) 9 februarie 2019
Conchita Martinez is team 🇨🇿 this week. pic.twitter.com/k6jAxurJbV
— Hannah Wilks (@newballsplease) 9 februarie 2019
â–º BREAK PLISKOVA, care va servi pentru victorie și 1-0 la general. Mihaela scapă în primă fază, la 15-40, când lobul sportivei din Cehia aterizează lung, însă Pliskova o valorifică pe a doua.
â–º Pliskova revine de la 0-30 cu nervi de oțel și un joc tactic inspirat. Mihaela a întrezărit o oportunitate, însă în ciuda unei curse în mare viteză spre un drop permisiv al Karolinei, nu izbutește passing-ul.
â–º Mihaela a preluat conducerea la capitolul „lovituri câștigătoare”, 10-6, fiind mai performantă cu reverul. Un passing superb o duce pe Mihaela la 4-3 pe tabelă în setul secund.
â–º Mihaela Buzărnescu nu reușește să se desprindă pe tabelă după ce a salvat la limită game-ul trei. Jucătoarele se impun la 30 pe serviciu la următorul schimb de terenuri. Jocul româncei a crescut însă semnificativ.
â–º HOLD important pentru Mihaela Buzărnescu. Românca îi răspunde Karolinei Pliskova cu un game intens pe serviciu, de peste 10 minute, care amintește de primul joc al meciului. A fost nevoie de 26 de puncte pentru a decide învingătoarea, Mihaela a salvat două mingi de break, și chiar dacă tricolora a fost prima care a dat cu raheta de pământ, Pliskova și-a pierdut cumpătul decisiv după ratarea în fileu de la BP.
Vedeți aici cine este neașteptatul lider al galeriei tricolore la meciul Mihaelei Buzărnescu.
â–º 6-1, 1-1. Hold autoritar și minge de break nefructificată pentru Buzărnescu. Miki începe promițător setul secund, amenințând din nou serviciul advers. Cu ambele picioare în interiorul terenului, Pliskova nimicește însă în doi timpi speranțele Mihaelei la minge de break, cu un forehand contre-pied, trimis inteligent în locul lăsat liber de româncă după retur, în tentativa de a acoperi jumătatea sa de rever, rămasă descoperită.
â–º SET PLISKOVA, 6-1. Numărul cinci mondial nu se clintește la serviciu, pune capăt manșei inaugurale în 35 de minute, cu 7-3 raportul loviturilor câștigătoare și 8-7 la greșeli neforțate.
Pliskova takes out the first set 61 against Buzarnescu as the Czechs start strongly v Romania#FedCup #CZEvROU pic.twitter.com/QcN2qZAMw1 — Fed Cup (@FedCup) 9 februarie 2019
Pliskova takes out the first set 61 against Buzarnescu as the Czechs start strongly v Romania#FedCup #CZEvROU pic.twitter.com/QcN2qZAMw1
â–º La 32 de minute de la startul duelului, Mihaela Buzărnescu reușește să puncteze pe tabelă, cu un prim game. Un serviciu la teu a închis conturile, deși fanii români au avut emoții și aici, de la 40-15, comițând o nouă dublă greșeală.
â–º 5-0, Pliskova se distanțează din nou la 40-0 pe serviciu, cu rapiditate și închide la 15.
â–ºDUBLU BREAK PLISKOVA 4-0 în 24 de minute pentru Pliskova. Racheta numărul unu a Cehiei pune pe tabelă dublu break-ul, cu o lovitură câștigătoare în lung de linie care arată clar jucătoarea dominantă. Mihaela Buzărnescu se apără disperat pe alocuri, încercând să nu cedeze metri față de linia de fund a terenului.
â–º Pliskova are startul pe care l-a visat, cu un 3-0 autoritar. Serviciul face diferența pentru ‘domnișoara as’ a circuitului WTA, chiar dacă Mihaela Buzărnescu o întoarce din drumul spre scaun, la 40-0, cu trei puncte consecutive pentru a forța egalitatea. Românca nu are însă ce face cu returul în ultimele două puncte.
â–º BREAK PLISKOVA, după un game slab pentru Mihaela Buzărnescu. Românca joacă jumătate din puncte cu serviciul doi, este împinsă în defensivă de dreapta înțepătoare a Pliskovei, iar două duble greșeli îi zădărnicesc eforturile, ultima dintre acestea venind chiar la minge de break pentru Pliskova.
â–º 2 mingi de break pentru Buzărnescu în primul game. Pliskova începe ezitant partida și comite multe erori neforțate, în timp ce Mihaela prelungete punctul cu duel pe diagonală, contra reverului advers. Două mingi de break sunt apărate de Karolina, după servicii impunătoare. Mihaela riscă o schimbare de direcție și un atac, încercând să își ofere a treia minge de break, însă trimite departe de țintă, ducând-o pe Karolina la minge de game. Pliskova ratează însă finalizarea, la un voleu pe centru, iar game-ul inaugural depășește opt minute de joc. Pliskova supraviețuiește, cu cinci greșeli neforțate comise și două mingi de break apărate, închizând game-ul pe lansare după 11 minute.
De notat și faptul că arbitrul a avut deja un prim moment încins de gestionat, când Pliskova nu a fost de acord cu rejucarea punctului, după o intervenție eronată de la linie.
â–º Primul meci al zilei este arbitrat de spaniolul Jaume Campistol, arbitru „Gold-Bagde” începând cu 2017. Ostravar Arena nu este încă plină.
â–º Doamnelor și domnilor, echipa României.
Romania fans in great voice for the start of play in Ostrava (CZE)🇨🇿🆚🇷🇴(ROU) It will be Karolina Pliskova opening up for the defending champions against Mihaela Buzarnescu pic.twitter.com/bBkvwh1sPJ — Fed Cup (@FedCup) 9 februarie 2019
Romania fans in great voice for the start of play in Ostrava (CZE)🇨🇿🆚🇷🇴(ROU)
It will be Karolina Pliskova opening up for the defending champions against Mihaela Buzarnescu pic.twitter.com/bBkvwh1sPJ
â–º Fanii români nu au cumpărat toate biletele rezervate lor de către Federația Cehă, dar s-au făcut auziți în momentul intonării imnului.
â–º Toată lumea știe, acum: trofeul Fed Cup este acum în „bucket list”-ul Simonei Halep. Mai mult, este prioritatea numărul unu.
With a Roland-Garros title ticked off the bucket list, is the #FedCup title next for @Simona_Halep & Romania? ðŸ†ðŸ‡·ðŸ‡´ pic.twitter.com/apLEOVbB4O — Fed Cup (@FedCup) 9 februarie 2019
With a Roland-Garros title ticked off the bucket list, is the #FedCup title next for @Simona_Halep & Romania? ðŸ†ðŸ‡·ðŸ‡´ pic.twitter.com/apLEOVbB4O
13:00 Cehia – România, primul meci.
â–º O oră până la startul partidei de la Ostrava. Cehia începe duelul cu România cu cea mai în formă jucătoare pe hard a momentului. Site-ul WTA a publicat un „clasament al adevărului”, care ia în calcul rezultatele înregistrate de sportive pe o singură suprafață de joc, în ultimele patru sezoane – punctele acumulate anul acesta având pondere mai mare. Karolina Pliskova ocupă prima poziție în „Hard Court Power Index”, în fața danezei Caroline Wozniacki și a câștigătoarei ultimelor două turnee de Mare Șlem, Naomi Osaka. Simona Halep ocupă locul șase.
Adversara Mihaelei Buzărnescu a adunat, deja, 10 victorii pe hard în 2018, fiind învinsă o singură dată, de Naomi Osaka, la Melbourne. Pliskova a câștigat trofeul la Brisbane (turneu de categorie Premier) și este semifinalistă la Australian Open, ea punctând bine și în meciurile strânse (6 seturi decisive câștigate, din 7 jucate). Sportiva cehă a învins patru jucătoare din Top 30 WTA în 2019. Cu Pliskova în teren, Cehia nu a pierdut vreun duel în Fed Cup.
În tabăra tricoloră, Mihaela Buzărnescu are o dublă provocare. În primul rând, „Miki’ speră să obțină prima victorie la simplu pe 2019 – ultimul său succes în circuit înregistrându-se la începutul lui august 2018, la Montreal, înainte ca bucureșteanca să se accidenteze la gleznă. În al doilea rând, Buzărnescu trebuie să își gestioneze perfect trăirile, ea fiind, practic, pentru prima dată, în situația de a juca un meci cu asemenea miză după momentul emoționant, unic, al intonării imnului (vezi AICI cum a trăit Ana Bogdan momentul intonării imnului la debutul său în Fed Cup, sau ce spunea Sorana Cîrstea despre intensitatea momentului care deschide, oficial, o partidă Fed Cup). Revenită în echipa României pentru prima dată după 2012 (an în care obținea, de altfel, două victorii în meciul de deschidere al unor înfruntări Fed Cup pentru România, cu Ungaria și Luxemburg), Mihaela Buzărnescu se poate aștepta la un amalgam de emoții. Adversara sa a mai trecut prin astfel de momente, în Grupa Mondială, de 3 ori (de fiecare dată când Karolina a deschis confruntarea pentru Cehia a câștigat meciul, iar echipa sa a triumfat – 2015, contra Canadei, 2016, cu România și Franța).
FED CUP 2019, Cehia – România. Echipa de Fed Cup a României înfruntă în weekendul 9-10 februarie, la Ostrava, echipa cu șase trofee în ultimele opt ediții ale competiției pe națiuni din tenisul feminin. Derby-ul sferturilor de finală ale Grupei Mondiale Fed Cup este singurul duel care aduce la start două jucătoare din Top 5. În plus, gazdele aliniază la start și un dublu de vis, cu ocupantele primelor două poziții în clasamentul mondial al probei de dublu.
Pe o suprafață de joc verde, mai rapidă decât hard-ul întâlnit în majoritatea turneelor WTA, România deschide duelul cu racheta a doua, Mihaela Buzărnescu. Bucureșteanca în vârstă de 30 de ani, ocupanta locului 29 în clasamentul WTA, o înfruntă pe Karolina Pliskova (26 ani, 5 WTA), liderul echipei Cehiei în absența finalistei de la Australian Open 2019, Petra Kvitova. Pliskova, jucătoarea care contribuia la toate cele trei puncte ale Cehiei în duelul cu România din 2016, de la Cluj, în victoria cu 3-2 din aceeași fază a competiției, a câștigat de-a lungul anilor ambele meciuri directe cu Mihaela Buzărnescu, în set decisiv, ultima dată în turul trei la Wimbledon, în 2018, scor 3-6, 7-6(3), 6-1.
În absența Kvitovei, Marketa Vondrousova (19 ani, 72 WTA la simplu) este singura jucătoare de mâna stângă din lotul Cehiei, însă singura stângace programată să intre pe teren, deocamdată, este Mihaela Buzărnescu (cei doi căpitani-nejucători pot efectua înlocuiri și după tragerea la sorți, pentru meciurile din ziua a doua). Florin Segărceanu a ales să respecte întocmai ordinea din clasamentul WTA în alcătuirea formulei de start. Alegerea Mihaelei a fost o mică surpriză pentru Karolina Pliskova: jucătoarea care, constant, se află în topul celor mai mulți ași serviți în sezon a recunoscut că se pregătea mental pentru un duel dur cu slice-ul Monicăi Niculescu (106 WTA la simplu, o sportivă cu victorie la simplu la Karolina Pliskova, care a evoluat în partida România – Cehia din 2016 și cu un succes în 2018, la Indian Wells, la dublu, în fața surorilor Pliskova).
„Nu cred că suntem favorite, Simona Halep e o jucătoare foarte bună și ne va fi greu. Sper ca suprafața să ne avantajeze pe noi. Nu e cea mai rapidă, dar nici cea mai lentă. Am auzit că româncelor nu le place, dar nici nouă nu ne-a convenit cea de la Cluj în 2016. Va fi un tenis mai frumos împotriva Mihaelei decât dacă aș fi jucat contra Monicăi Niculescu. Dacă aș fi fost căpitan nejucător al României aș fi pus-o pe Niculescu să joace cu mine. Mihaela e o jucătoare bună, stângace, evoluează bine și la dublu„, a declarat Karolina Pliskova la conferința de presă, citată de gsp.ro.
În al doilea duel al zilei, Simona Halep o înfruntă pe Katerina Siniakova. Cele două și-au împărțit victoriile în partidele disputate la ediții consecutive ale turneului de la Shenzhen (în 2017 s-a impus cu 7-5 în decisiv sportiva din Cehia, în 2018 a triumfat Simona, 6-0 în decisiv).
„Față de meciul precedent cu Cehia, consider că avem și noi mai multă experiență în Fed Cup. Cred că anul trecut am câștigat meciuri importante. De asemenea, atmosfera în echipă cred că e mult mai bună. Suntem mult mai unite, mai mature. În Fed Cup nu e ușor să gestionezi emoțiile. Sunt emoții diferite pentru că joci pentru țara ta și totul aduce o presiune în plus. Dar sper să facem față bine și să ieșim învingătoare de data asta„, a declarat Simona Halep, la o conferință de presă, la Ostrava.
Cehia – România, în FED CUP:
Sala: Ostravar Arena, Ostrava Suprafața de joc: hard, Novacrylic Ultracushion Mingile folosite: Wilson Tour All Court
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER