22:15 Ce victorii entuziasmante ne-au oferit jucătoarele noastre! Se spune că româncele nu se descurcă pe iarbă, o suprafață pretențioasă în tenis, dar Simona, Ana și Irina au dovedit contrariul. Toate trei s-au impus în minimum de seturi și toate s-au dezlănțuit după ce au câștigat primul act cu 6-4. Meciuri superbe, trase la indigo, care ne dau speranțe că vom trăi momente memorabile la această ediție a turneului de la Wimbledon. Bravo, fetelor!
22:00 S-a încheiat acțiunea pe arena centrală, cu o surpriză de proporțIii: elvețianul Stan Wawrinka, favorit numărul 3, a fost „executat” de Daniil Medvedev (Rusia, 49 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-4, 6-1!
21:15 Irina Begu e a treia reprezentantă a României calificată în turul secund la Wimbledon, după 6-4, 6-2 cu Naomi Broady! Parcă s-au vorbit Irina cu Ana să câștige la același scor, dar cel mai important e că ambele s-au calificat fără probleme! Begu a a avut un joc mult mai consistent decât Broady, iar bucureșteanca și-a adjudecat victoria după o oră și 15 minute. Pentru un loc în turul al treilea, Irina Begu se va duela cu câștigătoarea meciului dintre Sabine Lisicki (Germania, 127 WTA) și Ana Konjuh (Croația, 29 WTA). Bravo, IRINA!
21:00 Al treilea succes românesc de la Wimbledon 2017 e tot mai aproape! Begu continuă să joace fără frică în fața lui Broady și face 6-4, 4-1, cu două break-uri!
20:50 Ana Bogdan obține prima victorie a carierei pe tabloul principal de la Wimbledon! Și ce victorie, contra unei jucătoare care i-a pus mari probleme Simonei Halep în urmă cu o săptămână! Bogdan o surclasează pe chinezoaica Duan, scor 6-4, 6-2, după o oră și 7 minute de joc! În turul al doilea, debutanta din Sinaia o va întâlni pe Caroline Garcia din Franța, a 21-a favorită a turneului! Meciul nu a fost transmis la TV, dar e clar că Ana a făcut cel mai bun joc din acest an!
20:40 Irina servește foarte bine și se impune cu 6-4 în primul set, Naomi cedând manșa după un slice total greșit. Ana Bogdan e tot mai aproape de o victorie mare, conduce cu 6-4, 4-2!
20:34 Begu se desprinde și ea în fața jucătoarei britanice Broady, scor 5-3, în timp ce Bogdan își continuă recitalul și are set și break în fața lui Duan: 6-4, 2-0!
20:15 SEEET pentru Ana Bogdan, scor 6-4 în fața lui Ying Duan! Se prefigurează o surpriză frumoasă pe Terenul 4, Ana aflându-se la un singur set de o victorie importantă! Pentru cei care nu știu, Duan a ținut-o în șah pe Halep la turneul de la Eastbourne! Begu și Broady se află la egalitate, 2-2, iar britanica servește.
20:08 Bogdan se descurcă de minune în fața chinezoaicei Duan și conduce cu 5-3, într-un meci care nu este transmis la TV, dar nici pe internet! În schimb, duelul dintre Begu și Broady, scor 1-1, poate fi urmărit în direct pe Eurosport!
19:55 Ana Bogdan tocmai a debutat pe tabloul principal de la Wimbledon! Românca servește la scorul de 2-3 în fața chinezoaicei Ying-Ying Duan! Între timp s-a încheiat un alt meci important de pe tabloul masculin! Rafael Nadal a obținut a 850-a victorie a carierei și a trecut de John Millman cu 6-1, 6-3, 6-2.
It’s a landmark win for @RafaelNadal. He’s just the seventh player in history to reach the mark… #Wimbledon pic.twitter.com/13ZkYbgmEl — Wimbledon (@Wimbledon) 3 iulie 2017
It’s a landmark win for @RafaelNadal. He’s just the seventh player in history to reach the mark… #Wimbledon pic.twitter.com/13ZkYbgmEl
— Wimbledon (@Wimbledon) 3 iulie 2017
19:25 Marius Copil, învins în primul tur, scor 6-7(5), 6-2, 3-6, 1-6 cu Peter Gojowczyk, sportiv mai slab calsat cu 55 de locuri decât român! Păcat pentru arădean, care nu reușește să spargă gheața și să meargă în premieră în turul secund la Wimbledon, deși avea o șansă bună. Se pare, totuși, că Marius nu a fost la fel de pregătit precum susținea pe Facebook înaintea meciului. Pe Terenul 4 urmează un alt meci care ne interesează, dintre Bogdan și Duan.
19:15 Aventura lui Copil e aproape de final! Românul e condus cu 6-7, 6-2, 3-6 și 1-4 de Peter Gojowczyk. Revin cu o altă informație legată de Venus WIlliams: parcă nu era de ajuns că americanca a trecut printr-un moment greu la conferința de presă, aceasta mai este și anchetată de organizatori pentru că a jucat cu o bustieră de culoare roz. Jucătorii de la Wimbledon sunt obligați să intre pe teren în ținute complet albe.
18:55 Marius Copil pierde setul al treilea, scor 6-7, 6-2, 3-6, iar meciul se complică din nou pentru arădean! Pentru prima oară astăzi, Copil și-a cedat serviciul, la 3-4, iar Gojowczyk nu a ratat ocazia de a închide manșa.
18:35 Moment teribil la conferința de presă a americancei Venus Williams, după victoria cu Elise Mertens (7-6, 6-4)! Fostul lider mondial a izbucnit în lacrimi, apoi a părăsit sala, după ce un reporter a întrebat-o, ce-i drept cam agresiv, despre accidentul mortal pe care l-a provocat luna trecută: „Venus, cum mai poți juca tenis după ce ai provocat moartea unui om nevinovat?” Venus a produs un accident rutier în Florida, în urma căruia un bărbat de 78 de ani a încetat din viață, iar martorii susțin că jucătoarea ar fi trecut pe roșu.
18:15 Copil revine în forță și își adjudecă setul al doilea, scor 6-7, 6-2!!! Neamțul va servi primul în manșa a treia. Pentru că nu avem imagini de pe terenul respectiv, propun să vedem încă o fotografie cu Ducesa Kate, care se bucură din plin de spectacolul de la Wimbledon.
17:50 Marius Copil cedează în tie-break contra lui Peter Gojowczyk, scor 6-7(5), iar neamțul face 1-0 la seturi! Marius nu a rezistat în fața primei mingi de set a adversarului, dar meciul rămâne unul pe muchie de cuțit! Trecem în revistă și un rezultat important, tot din turneul băieților: Andy Murray și-a început cu succes cursa de apărare a trofeului, după un meci în care a fost încurajat de Ducesa Kate, scor 6-1, 6-4, 6-2 cu Alexander Bublik.
Back with a bang… Andy Murray opens his #Wimbledon title defence with a straightforward 6-1, 6-4, 6-2 win over Alexander Bublik pic.twitter.com/IZj6Qb7txZ — Wimbledon (@Wimbledon) 3 iulie 2017
Back with a bang…
Andy Murray opens his #Wimbledon title defence with a straightforward 6-1, 6-4, 6-2 win over Alexander Bublik pic.twitter.com/IZj6Qb7txZ
17:30 Meciul lui Copil s-a reluat, iar Gojowczyk a egalat imediat, 4-4! Din păcate, nu sunt disponibile imagini de pe Terenul 4, nici măcar pe Eurosport Player, așa că vom urmări doar desfășurarea live a scorului. Ana Bogdan va evolua pe aceeași arenă, imediat după încheierea partidei Copil – Gojowczyk.
BRAVO, SIMONA! Halep e în turul doi la Wimbledon, după o victorie categorică reușită în fața unei specialiste a ierbii: 6-4, 6-1 cu Marina Erakovic! A doua favorită a turneului feminin a controlat aproape în totalitate jocul, având emoții doar în game-urile de început. Halep s-a acomodat însă repede și a început să simtă mingea, construindu-și jocul de atac fără probleme.
Simona a reușit singurul break al primei manșe la 2-2, după o lovitură superbă de rever – marcă înregistrată, apoi și-a ținut serviciul până la 6-4! În actul secund, Halep a făcut o demonstrație de forță și a învins-o pe Erakovic după o oră și 15 minute de joc, scor 6-4, 6-1. În turul al doilea de la Wimbledon, pentru Simona Halep urmează o adversară neexperimentată, în vârstă de 21 de ani, Beatriz Haddad Maia din Brazilia.
#RG17 finalist @Simona_Halep marches into the second round with a 6-4 6-1 victory over Marina Erakovic #Wimbledon pic.twitter.com/yl8cta6GdT — Wimbledon (@Wimbledon) 3 iulie 2017
#RG17 finalist @Simona_Halep marches into the second round with a 6-4 6-1 victory over Marina Erakovic #Wimbledon pic.twitter.com/yl8cta6GdT
16:50 În acest moment, toate meciurile de la Wimbledon sunt suspendate din cauza ploii, iar pe central urmează să fie tras acoperișul. Copil îl conduce pe Gojowczyk cu 4-3, dar să nu uităm că tot astăzi, după ora 18:00, vor mai juca Irina Begu și Ana Bogdan. Englezii anticipează că ploaia se va opri în aproximativ 20 de minute.
Rain is anticipated for the next 15-20 minutes, but once it clears no more is expected.#Wimbledon pic.twitter.com/7npYMMsqfM — Wimbledon (@Wimbledon) 3 iulie 2017
Rain is anticipated for the next 15-20 minutes, but once it clears no more is expected.#Wimbledon pic.twitter.com/7npYMMsqfM
16:36 A fost o mică întrerupere cauzată de ploaie, de câteva minute, însă Simona nu își pierde din concentrare și se desprinde, probabil, decisiv: 6-4, 5-1!
16:28 Halep – Erakovic 6-4, 4-1! Simona rupe ritmul din nou și nu o lasă pe Marina să reintre în meci!
16:25 Apare un moment de relaxare în jocul Simonei, iar Marina recuperează un break: 6-4, 3-1!
16:20 Halep – Erakovic 6-4, 3-0! Constănțeanca e în deplin control și reușește să-i ia serviciul adversarei pentru a treia oară în meci!
16:15 Simona atacă excelent, lung și precis, valorificându-și break-ul: 6-4, 2-0!
16:13 Halep – Erakovic 6-4, 1-0! Început perfect de set doi, cu un break rapid al jucătoarei noastre!
16:07 SEEET câștigat de Simona Halep, scor 6-4 în fața Marinei Erakovic! Adversara româncei trimite în fileu la minge de set, dar Simona nu sărbătorește, ci are o reacție de nemulțumire! În timp ce se îndrepta către scaunul de odihnă, Halep a strigat nervoasă către loja ei. Știm că Simona este o perfecționistă, așa că nu trebuie să ne îngrijoreze acest moment.
16:01 Erakovic menține un nivel de joc ridicat, în ciuda faptului că Halep pune o presiune constantă, iar jucătoarea din Noua Zeelandă se apropie încă o dată: 5-4!
15:57 Halep – Erakovic 5-3! Românca își adjudecă un game alb și rămâne în control!
15:54 Marina rămâne în acest set și vine la 4-3, după un vole extrem de eficient.
15:50 Halep – Erakovic 4-2! Românca mărește diferența, după un game câștigat autoritar cu serviciul!
15:47 Simona face primul break al meciului, scor 3-2! Românca a ieșit la rampă cu arma ei preferată, închizând game-ul după un rever sclipitor în lungul liniei!
15:42 Halep – Erakovic 2-2! Eleva lui Darren Cahill rămâne calmă, își determină adversara să greșească și egaelează!
15:38 Marina trece din nou în față, scor 2-1! Simona este incomodată, deocamdată, de o tenismenă care știe foarte bine jocul pe iarbă, urcând la fileu și executând multe lovituri tăiate.
15:34 Halep – Erakovic 1-1! Simona egalează, făcându-și serviciul fără emoții!
15:31 Halep rataeză două mingi de break, iar Erakovic își câștigă serviciul după o minge prinsă cu rama de constănțeancă: 0-1!
15:26 Start joc în meciul Halep – Erakovic! Sportiva din Noua Zeelandă servește prima!
15:15 Terenul 2 e liber, Halep și Erakovic urmează să-și facă apariția pentru meciul din turul I!
15:00 Simona și-a aflat potențiala adversară din turul secund! Dacă trece de Erakovic, jucătoarea noastră se va confrunta în faza următoare cu Beatriz Haddad Maia! Brazilianca aflată pe locul 97 WTA a depășit-o lejer pe Laura Robson (Marea Britanie, 189 WTA), cu scorul de 6-4, 6-2!
DEU BRASIL🇧🇷🇧🇷 Bia Haddad Maia vence em sua partida de estreia, a brasileira bateu a britânica Laura Robson em sets diretos – 6/4 e 6/2. pic.twitter.com/0YPrZzzwSg — Smash Tenis Brasil (@SmashTenisBr) 3 iulie 2017
DEU BRASIL🇧🇷🇧🇷
Bia Haddad Maia vence em sua partida de estreia, a brasileira bateu a britânica Laura Robson em sets diretos – 6/4 e 6/2. pic.twitter.com/0YPrZzzwSg
— Smash Tenis Brasil (@SmashTenisBr) 3 iulie 2017
14:45 Meciul Halep – Erakovic ar putea începe mai devreme decât ne așteptam, undeva în jurul orei 15:30, pentru că Tsonga nu glumește cu Norrie pe Terenul 2. Francezul are deja 2-0 la seturi și 1-0 în manșa a treia.
14:15 Ducesa de Cambridge a ajuns la Wimbledon, așa cum a promis! Kate se întreține cu două legende ale tenisului, Martina Navratilova și Kim Clijsters.
The Duchess arrives at @Wimbledon and meets current and former players on the Players’ Lawn #Wimbledon pic.twitter.com/6oVofiYpPw — Kensington Palace (@KensingtonRoyal) 3 iulie 2017
The Duchess arrives at @Wimbledon and meets current and former players on the Players’ Lawn #Wimbledon pic.twitter.com/6oVofiYpPw
— Kensington Palace (@KensingtonRoyal) 3 iulie 2017
13:45 A început Wimbledon 2017!!! Iată care este programul pe principalele trei arene de la All England Club! Multe personalități își vor face apariția în tribune, inclusiv Catherine, ducesa de Cambridge. Din păcate, Ilie Năstase, o prezență constantă în Loja Regală, a fost interzis la ediția din acest ani după ce și-a dat în petec în Fed Cup.
13:20 Simona vorbea despre căpșunile cu frișcă, nelipsite de la Wimbledon (2,5 tone se consumă anual), însă la turneul londonez s-au împământenit mai multe tradiții extrem de interesante:
13:00 S-au deschis porțile la Wimbledon: oamenii se bulucesc deși mai e o jumătate de oră până la startul meciurilor! Marele Șlem de la Wimbledon împlinește astăzi 140 de ani, iar fanii fac și ei parte din istoria acestui minunat turneu.
Here they come…#Wimbledon pic.twitter.com/qYLEKC3CPW — Wimbledon (@Wimbledon) 3 iulie 2017
Here they come…#Wimbledon pic.twitter.com/qYLEKC3CPW
12:45 De ce credeți că Simonei i-au trezit amintiri frumoase covoarele amenajate în drumul către centralul de la Wimbledon? Ei bine, Halep s-a simțit ca în copilările, atunci când construia fileul dintr-un cordon de halat și bătea mingea pe covorul din sufragerie.
12:30 Salutare, amici! Cei mai buni tenismeni ai lumii se îmbraca astăzi în haine de sărbătoare, albe bineînțeles, pentru că începe o nouă ediție a turneului de la Wimbledon! Pregătită este și Simona Halep, sportivă care a rememorat cele mai frumoase momente trăite la Wimbledon: „Atunci când m-am uitat la meciul maraton dintre Federer și Nadal, atunci când am mâncat căpșuni cu frișcă și atunci când am jucat prima oară pe terenul central! A fost frumos pentru că am câștigat acel meci și pentru că aveam impresia că intru în living, nu pe un teren de tenis… Erau covoare peste tot!”, le-a dezvăluit Simona jurnaliștilor de la WTA. Eu sunt Alex Tăcină și vă voi aduce toate informațiile importante de la Wimbledon.
Simona Halep pornește în aventura sa de la Wimbledon cu un meci pe care nu are voi să-l piardă, contra Marinei Erakovic din Noua Zeelandă! Halep, aflată într-o perioadă de grație, luptă la Wimbledon și pentru visul de a deveni lider mondial, așa că motivația e la cote maxime. Nimeni nu crede că Erakovic ar putea să o oprească încă din primul tur, însă outsidera are arme cu care poate pune probleme.
Marina este o jucătoare care se simte excelent pe iarbă, deținând un palmares de 89 e victorii și 33 de înfrângeri pe această suprafață! Ca o comparație, Simona a câștigat 22 de meciuri pe iarbă în întreaga ei carieră și a pierdut 13, e adevărat, la un nivel mul mai înalt decât adversara ei. Halep și Erakovic s-au mai confruntat o singură dată în circuit, în turul I la US Open 2013, iar românca a câștigat cu 6-2, 3-0 (abandon).
Meciul Halep – Erakovic va avea loc în jurul orei 16:00, pe Terenul 2 de la All England Club, după partida masculină dintre Tsonga și Norrie. Tot astăzi mai sunt programate trei dueluri în care sunt implicați români: Marius Copil – Peter Gojowczyk (Germania), după 16:00, Ana Bogdan – Ying Duan (China), după 18:00, și Irina Begu – Naomi Broady (Marea Britanie), după 18:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER