LIVE SCORE, Wimbledon 2019 | Monica Niculescu s-a calificat în turul 2, după o revenire de excepție cu Andrea Petkovic! A fost și singura victorie românească a zilei: Bogdan, Cîrstea și Ruse au fost eliminate

  • Monica Niculescu este a treia reprezentantă a României calificată în turul 2 la Wimbledon, după 2-6, 6-2, 7-5 cu Andrea Petkovic, fostă jucătoare în Top 10 mondial.
  • Eleva lui Călin Ciorbagiu a avut o revenire de excepție, după ce a intrat în meci cu 0-4!
  • În turul secund, Monica Niculescu o va întâlni pe Elise Mertens, cap de serie nr. 21, care a trecut lejer de Fiona Ferro în turul inaugural, cu 6-2, 6-0.
  • Ana Bogdan a cedat în partida cu Johanna Konta, favorită nr. 19, cu scorul de 7-5, 6-2.
  • Sorana Cîrstea a fost învinsă de Amanda Anisimova în turul inaugural, cu 6-3, 6-3.
  • România a realizat un procentaj de 50% în primulntur la feminin. Trei jucătoare au mers mai departe, alte trei au fost eliminate. Gabriela Ruse a fost învinsă de Julia Goerges cu 7-5, 6-1.

â–º Gabriela Ruse nu a mai repetat evoluția din primul set și a cedat cu 6-1 în actul secund, astfel că aventura la Wimbledon se încheie aici.

â–º Gabriela Ruse i-a dat o replică foarte bună Juliei Goerges (favorită nr. 18) în primul set, diferența fiind făcută la nivel de experiență în game-ul 12. La 5-6 și 40-30, germanca a atacat serviciul româncei și a închis setul cu 7-5 după 41 de minute de joc.

â–º S-a încheiat și parcursul Soranei Cîrstea. Românca a cedat cu un dublu 6-3 în fața noului star al WTA, Amanda Anisimova.

â–º Ana Bogdan a fost eliminată din turul 1, după o oră și 25 de minute de joc cu Johanna Konta. Britanica s-a impus în setul secund cu 6-2.

â–º Ana Bogdan este prima care își cedează serviciul și în setul doi. Johanna s-a desprins la 4-2, după un meci în general bun făcut de reprezentanta României.

â–º „Lupii tineri” din tenisul mondial au plecat acasă! După Alexander Zverev și Stefanos Tsisipas, a fost eliminat și Dominic Thiem încă din turul 1 la Wimbledon. Finalistul de la Roland Garros a fost învins de Sam Querrey cu 6-7, 7-6, 6-3, 6-0.

â–º Ana Bogdan a avut primele două șanse de break, dar Johanna Konta a rămas calmă și le-a salvat, britanica având acum 2-1. Sorana Cîrstea a realizat primul game după o serie de șase câștigate de Anisimova și servește pentru a restabili egalitatea în setul doi.

â–º Jocul Soranei Cîrstea nu se mai leagă de câteva minute bune. Amanda Anisimova a ajuns la șase game-uri câștigate consecutiv și s-a desprins și în setul doi, 2-0.

â–º Și Sorana trece prin momente dificile în aceste momente. Anisimova a câștigat primul set cu 6-3, după 42 de minute de joc. Cîrstea a avut mari probleme cu serviciul, din moment ce adversara a reușit patru break-uri. A avut un procentaj de 50% pe primul serviciu și numai 28% pe al doilea serviciu!

â–º Primul moment de slăbiciune al Anei Bogdan este fructificat la maximum de Johanna Konta. Britanica a făcut break la 6-5 și a închis setul după 47 de minute de joc. A fost și prima șansă de break pe care Konta a avut-o în acest meci.

â–º Sorana Cîrstea este din nou în dificultate, doar că de această dată Anisimova și-a conservat avantajul ultimului break cu un game ceva mai solid pe propriul serviciu, 3-5.

â–º Ana Bogdan are un spectator de lux la partida cu Johanna Konta, pe ducesa de Cambridge, Catherine Middleton.

â–º Ana Bogdan este la același nivel cu Johanna Konta după primele 32 de minute de joc, 4-4. Reprezentanta României are un procentaj excelent atunci când vine vorba de mingea jucată cu primul serviciu – 90% (9 puncte câștigate din 10 mingi intrate pe primul serviciu).

â–º Sorana nu lasă să-i scape primul set din mână și realizează al patrulea break consecutiv al partidei cu Anisimova, 2-2.

â–º Întâlnirea dintre Sorana Cîrstea și Amanda Anisimova, revelația ultimei ediții la Roland Garros 2019, a debutat spectaculos, cu trei break-uri. Două au fost trecute însă în contul americancei, 1-2.

â–º Ana Bogdan a început la primire partida cu Johanna Konta și i-a dat britanicei primele bătăi de cap. Primul game, câștigat de favorita gazdelor, a durat 6 minute.

â–º Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, a debutat cu dreptul la Wimbledon 2019. Australianca a învins-o pe Saisai Zheng cu scorul de 6-4, 6-2. Meciul a avut loc pe terenul 1, acolo unde va începe în câteva minute partida dintre Ana Bogdan și favorita gazdelor, Johanna Konta.

â–º Monica Niculescu profită din plin de wildcard-ul primit de la organizatori, iar după o două ore și 10 minute de joc cu Andrea Petkovic reușește să închidă meciul cu 7-5 în decisiv. Ziua începe cum nu se poate mai bine pentru tenisul românesc.

â–º Monica joacă debordant, nu simte presiunea și face din nou break, 6-5. Are, așadar, o nouă șansă să închidă meciul cu propriul serviciu.

â–º Meciul Niculescu – Petkovic se prelungește după ce germanca a realizat rebreak,. Românca a fost la două mingi distanță de meci. Se joacă deja de 2 ore.

â–º Break, Monica Niculescu! Românca rupe echilibrul într-un moment foarte important al partidei, 5-4. Românca servește pentru meci.

â–º Andrea Petkovic pune presiune pe Monica Niculescu, scor 4-3. Germanca s-a scos cu serviciul în game-ul 7 după ce românca a avut 30-0.

â–º S-a restabilit egalitatea, 2-2, Monica profitând de faptul că Andrea Petkonic a ratat o lovitură de forehand, care a ieșit afară. Suspansul este deja parte a acestei întâlniri.

â–º Monica Niculescu a avut reacție imediată cu un rebreak, 1-2. Românca are nevoie acum de un joc bun la serviciu.

â–º Andrea Petkovic a trecut din nou la conducere, reușind să câștige primele două game-uri ale setului decisiv.

â–º Partida Monica Niculescu – Andrea Petkovic intră în set decisiv. Românca s-a impus tot cu 6-2 în actul secund. Se joacă deja de o oră și 12 minute.

â–º Nick Kyrgios este cel mai urmărit om în acest moment pe terenurile de la Wimbledon. Un personaj ieșit din comun, lăudat și în același timp foarte criticat pentru gesturile lui din timpul meciurilor. El are set și 2-1 cu Thompson, dar în prezent se află pe iarbă, gemând! A stat vreo 10 secunde întins pe gazon după ce a ratat o minge.

â–º Niculescu domină terenul nr. 16 de câteva minute. Realizează dublu break, 5-2, astfel că este foarte aproape de a egala situația și la seturi. Monica simte tot mai bine jocul.

â–º După câteva game-uri în care i-a pus la încercare rezistența adversarei, Monica a realizat break-ul și a trecut în față în setul doi, 3-2.

â–º Niculescu este mult mai prezentă în joc la debutul setului secund. Andrea Petkovic și-a făcut cu greu serviciul, după ce a salvat două șanse de break ale româncei.

â–º Monica Niculescu este condusă cu 1-0 la seturi, după ce Andrea Petkovic s-a impus în prima manșă cu 6-2, în 31 de minute. Românca a salvat patru mingi de set, dar ea a „plătit” totuși pentru debutul nefast.

â–º Monica Niculescu nu a renunțat încă la luptă în primul set și a revenit la 2-4. Ar mai avea nevoie de un break pentru a echilibra și mai mult partida.

â–º Jurnalistul Ben Rothenberg susține că dacă s-ar fi păstrat formula de desemnare a capilor de serie la Wimbledon, Angelique Kerber ar fi fost cap de serie nr. 2, în niciun caz Naomi Osaka, deja eliminată. Deținătoarea trofeului se află pe „optimea” de tablou cu Serena Williams.

â–º Monica Niculescu se află la a 12-a prezență pe tabloul de simplu la Wimbledon și cu siguranță are unul dintre cele mai nefaste starturi din istoria participărilor: 0-4 după 15 minute de joc.


Simona Halep și Mihaela Buzărnescu s-au calificat deja în turul 2 la Wimbledon 2019, ele urmând să se afle, de altfel, față în față, într-o partidă care va avea loc miercuri.

Alte patru românce încearcă azi să se le urmeze în turul secund:

Sorana Cîrstea – Amanda Anisimova

Monica Niculescu – Andrea Petkovic

Ana Bogdan – Johanna Konta.

Gabriela Ruse – Julia Goerges

 

Publicat: 02 07. 2019, 19:53
Actualizat: 02 07. 2019, 19:54