Locul 1 mondial, aproape asigurat! Simona Halep a primit wild card la turneul de la Dubai

Veste extraordinară primită miercuri de Simona Halep (2 WTA)! Organizatorii turneului Premier de la Dubai i-au acordat Simonei un wild card, iar eleva lui Darren Cahill va avea șansa să câștige puncte esențiale în lupta cu Wozniacki pentru locul 1 mondial.

Simona face o mutare extraordinară în lupta pentru locul 1 mondial

Halep este tot mai aproape să revină pe locul 1 WTA, după ce a primit un bilet gratuit la turneul de la Dubai (19-25 februarie), la care Wozniacki, actualul lider, nu s-a înscris! Simona își poate recupera coroana chiar mai devreme, dacă se oprește cel puțin în sferturi și obține un rezultat mai bun decât sportiva nordică la Doha, săptămâna viitoare, dar faptul că și-a anunțat prezența în Emiratele Arabe Unite îi oferă un plan de rezervă. Caroline va pierde puncte importante atât la Doha, cât și la Dubai (585, respectiv 305 puncte), în timp ce Simona nu este obligată să apere nimic. Diferența dintre cele două rivale este de 349 de puncte în acest moment.

Organizatorii de la Dubai, bucuroși să anunțe wild cardul acordat româncei

Organizatorii de la Dubai nici nu au stat pe gânduri atunci când au decis să-i ofere un wild card lui Halep, fiind impresionați de performanțele reușite de româncă în 2018: „Simona a meritat cu prisosință titlul de cea mai bună jucătoare a lunii ianuarie, demonstrând că e capabilă s înfrunte cele mai grele încercări. Va veni la Dubai plină de încredere și va ataca al doilea titlu aici. Vom vedea dacă va reuși acest lucru, urmând să se lupte cu un grup puternic de adversare”, a declarat Colm McLoughlin, vicepreședintele competiției din Emiratele Arabe Unite, despre sportiva care a triumfat la Dubai în anul 2015.

După ce Simona a primit cadou un loc pe tabloul principal, lista publicată de organizatori cuprinde șapte nume din Top 10: Simona Halep (România, 2 WTA), Elina Svitolina (Ucraina, 3 WTA), Garbine Muguruza (Spania, 4 WTA), Karolina Pliskova (Cehia, 5 WTA), Caroline Garcia (Franța, 7 WTA), Angelique Kerber (Germania, 9 WTA) și Julia Goerges (Germania, 10 WTA).

Publicat: 07 02. 2018, 12:29
Actualizat: 13 02. 2018, 15:24