După ce i-a oferit o replică dură Serenei Williams (41 de ani), Simona Halep (31 de ani) și-a retras cuvintele, spunând că nu a văzut postarea prin care americanca a ironizat-o.
Războiul dintre Serena Williams și Simona Halep continuă, după ce marea campioană americană a revendicat titlul de la Wimbledon 2019. Suspendată patru ani pentru dopaj, Simona i-a răspuns dur americancei, dar a revenit asupra declarației.
Serena Williams a transmis că „8 este nu număr mai bun”, iar Simona Halep a răspuns fără menajamente, într-un interviu pentru Front Office Sport: „Cineva mi-a spus că jucătoarele care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”. Doar că Halep, care a pierdut 10 meciuri și a câștigat 2 contra lui Williams, și-a retras cuvintele, iar declarația, preluată de mai multe ziare de sport, inclusiv de Marca, a fost ștearsă de publicația amintită.
Simona i-a oferit un nou răspuns Serenei, mai puțin contondent: „Halep a spus că nu a văzut postarea făcută de Williams pe X (cunoscută anterior sub numele de Twitter), dar a adăugat că înțelege reacția celor din sport la această decizie”, notează sursa citată.
După ce Serena Williams a sugerat că Simona Halep ar trebui să rămână fără titlul de la Wimbledon, soțul americancei a ironizat-o și el pe constănțeancă. Afaceristul a repostat o fotografie cu el, în care poartă un tricoul pe care scrie D.A.R.E. (Drug Abuse Resistance Education – Programul de combatere a abuzului de droguri din SUA).
În același interviu în care i-a răspuns Serenei Williams, Simona Halep susține că a fost judecată în baza unor scenarii, neacceptând decizia tribunalului: „Aveam încredere după audiere, pentru că erau foarte multe lucruri care nu aveau sens și nu sunt corecte.
Când am primit decizia, am fost complet șocată. Nu puteam să cred că m-au suspendat pentru patru ani, când noi am descoprit că suplimentul era contaminat, iar sângele meu era complet normal.
Nu au găsit nimic în neregulă în sângele meu. Este o nebunie că au luat această decizie cu tot ce a prezentat echipa mea. M-au judecat în baza unor scenarii. Nu există nicio dovadă, este o nebunie”, le-a declarat Simona Halep jurnaliștilor americani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER