Lovitură de teatru în tenisul mondial. Colaborarea dintre Andy Murray și Ivan Lendl a încetat
Turneul Masters Series de la Miami debutează cu o știre bombă. Andy Murray, deținătorul titlului, și antrenorul său, Ivan Lendl, au anunțat că au încetat colaborarea după doi ani de zile. Anunțul surprinde în condițiile în care cei doi au format unul dintre cele mai redutabile tandemuri în toată această perioadă.
Sub îndrumarea lui Ivan Lendl, Andy Murray a reușit să spargă monopolul celor trei mari jucători, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Roger Federer, în ceea ce privește titlurile de Grand Slam. În echipă, scoțianul a câștigat trofeele de la US Open (2012) și Wimbledon (2013). De altfel, după primele succese majore, am inclus în acest capitol și titlul olimpic de la Londra, Murray a reușit să închege celebrul club „Big Four”. „A fost cea mai fructuasă perioadă a carierei mele alături de Ivan Lendl”, a declarat Murray, în timp ce fostului lider mondial a susținut că a „fost o experiență fantastică să lucrez cu Andy”.
Conform informațiilor publicate de presa britanică, Ivan Lendl ar fi fost cel care a produs această „ruptură”, cehul dorind să participe la mai multe turnee în întreaga lume, dar să acorde și o mai mare atenție vieții private.