Nadal era mare favorit în ultimul act de la Acapulco, dar spaniolul aflat într-o revenire de formă a clacat în mod inexplicabil! E adevărat că și Querrey s-a autodepășit și a servit nu mai puțit de 19 ași, învingându-l pe „matadorul” spaniol pentru prima oară în carieră. Americanul a triumfat după o oră și 36 de minute, 6-3, 7-6(3), pentru ca scorul întâlnirilor directe cu Rafa să devină 1-4.
Querrey a ajuns în finală după ce a ieșit cu bine dintr-o jumătate de tablou presărată cu „bombe”. Însuși Sam a detonat patru dintre ele, eliminându-i pe rând pe Goffin, Thiem, Kyrgios – omul care l-a învins pe favoritul principal Djokovic în „sferturi”, și Nadal. Marea realizare a americanului este reprezentată de victoria la Rafa Nadal, finalistul de la Australian Open 2017.
Sam a fost impresionant într-un prim set în care a cedat doar patru puncte cu serviciul, reușind un break alb la scorul de 4-3. În manșa secundă, Nadal a avut mai multe șanse la retur, însă le-a irosit pe toate. S-a mers în tie-break, iar spaniolul a pierdut controlul după mai multe erori comise din spatele liniei de fund. Querrey a convertit prima minge de meci, la 6-3, adjudecându-și titlul și un cec de 321.290 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER