Novak Djokovic (34 de ani) începe să resimtă efectele scandalului în care a fost implicat în acest an, din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19.
Peugeot, unul dintre cei mai importanți sponsori ai lui Novak Djokovic, a decis să rupă contractul cu fostul lider mondial, care a coborât pe locul secund în clasamentul ATP în aceasta săptămână.
Deși nu a putut juca la Australian Open pentru că a mers nevaccinat la Melbourne, iar autoritățile i-au anulat viza, Djokovic a rămas ferm pe poziții, spunând că preferă să rateze și alte turnee decât să se vaccineze.
Novak Djokovic și-a pierdut unul dintre cei mai importanți sponsori, producătorul francez de autoturisme Peugeot, în urma controverselor despre vaccinul anti-Covid. Novak Djokovic a devenit imaginea Peugeot în anul 2014, dar contractul va înceta în 2022, din inițiativa companiei franceze, potrivit Express.co.uk.
Djokovic s-a aflat în mijlocul unui scandal uriaș la începutul anului, atunci când autoritățile australiene i-au anulat viza, expulzându-l pe deținătorul a 22 de titluri de Grand Slam! Peugeot este primul sponsor care rupe contractul cu Nole în urma scandalului în care a fost implicat campionul sârb.
Mai mult, în luna mai va expira și contractul de sponsorizare pe care Novak Djokovic îl are cu un alt brand francez, Lacoste, și nu se știe dacă sponsorul tehnic al sârbului va dori prelungirea înțelegerii! În baza acestui acord, Djokovic încasează 9,4 milioane de dolari în fiecare an.
Nole este, totodată, și ambasador al mărcii Lacoste, articolele vestimentare purtate de sârb fiind imprimate cu faimosul crocodil al lui Lacoste, dar și cu logo-ul personal al lui Djokovic. Acum există riscul ca nici Lacoste să nu mai dorească prelungirea contractului din cauza scandalului în care a fost implicat sârbul. Nole are contract și cu Hublot, firma elvețiană a cărei imagine este și Simona Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER