Lovitură pentru pariori. Care este cea mai importantă recomandare a unei comisii însărcinate cu combaterea corupției în tenis, care a cheltuit aproape 32 milioane de dolari, pentru a ține sportul curat în următorii ani
O comisie independentă și-a prezentat concluziile și soluțiile identificte pentru a combate mafia pariurilor în tenis. Concret, „Independent Review Panel” a venit cu o unică propunere punctuală: opriți monitorizarea de tip „Live score” pentru turneele de cel mai jos nivel al ierarhiei – ITF-urile 15.000 dolari, anunță The Telegraph.
Comisia a fost înființată în 2016 și a primit finanțare de 25 milioane de lire sterline (echivalentul a 31,7 milioane de dolari), iar miercuri, printr-un raport prezentat public, a transmis că soluția pentru a ține tenisul ferit de mafia pariurilor este ca turneele ITF 15.000 dolari, care, de altfel, din 2019, nu mai acordă puncte în clasamentele mondiale oficiale, punctând distinct ca „Tur de tranziție”, să fie scoase din lista de competiții pentru care sunt furnizate date detaliate în timp real. Astfel, pariorii nu vor mai putea urmări în aceleași condiții partidele, iar opțiunile de pariere s-ar limita.
În primele 9 luni ale lui 2018 au existat nu mai puțin de 140 de alerte referitoare la posibile neregularități la turneele ITF de 15 și 25 de mii de dolari. Forul mondial a primit recomandarea de a rezilia contractul de colaborare semnat cu o firmă de colectare a datelor și analiză statistică, Sportradar, care, începând din 2012, furnizează servicii specifice de monitorizare. Contractul dintre părți a fost reînnoit și expiră la finele lui 2021. Comisia a tras concluzia că apariția acestor monitorizări a creat problema pariurilor și recomandă distrugerea acestei ‘surse a răului’, cel puțin la nivelul cel mai de jos al competițiilor de tenis, împinse dincolo de periferia profesionismului.
Comisia a notat că sistemul de Live Score a facilitat extinderea fenomenului pariurilor. Alte puncte ‘sensibile’ ale tenisului profesionist sunt supra-aglomerarea calendarelor comptiționale și fondul mic de premiere pe palierele inferioare valoric.
Tenisul mondial amenința să fie zguduit de un tsunami la început de 2016,atunci când au apărut informații că există suspiciuni de trucare a unor meciuri la turneele de Mare Șlem, implicați fiind inlusiv jucători din Top 25. Chiar dacă au fost dictate câteva suspendări, „victimele’ au fost jucători mai degrabă necunoscuți iubitorilor tenisului.