Lucas Pouille sparge gheața în turneele de Mare Șlem, cu o primă semifinală a carierei: victorie în patru seturi în fața lui Raonic
Francezul Lucas Pouille s-a calificat, miercuri dimineață, în semifinalele Australian Open 2019, învingându-l pentru prima dată în carieră pe canadianul Milos Raonic, în patru seturi, 7-6(4), 6-3, 6-7(2), 6-4, la finele unei lupte de 3 ore și 2 minute.
Locul 31 în lume, Pouille a contracarat eficient serviciul finalistului din 2016 de la Wimbledon, încheind partida cu avantaj la loviturile câștigătoare (62-59) și zece greșeli neforțate în minus față de Raonic (24-34), jucător în fața căruia nu reușise până la acest meci să câștige vreun set.
Sportivul pentru care Amelie Mauremo a renunțat la postul de căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a Franței încă înainte de a-și începe mandatul a revenit de la deficit de trei game-uri în start de prim set pentru a se impune la tiebreak. Mai departe, Pouille l-a neutralizat complet pe Raonic în setul doi, în condițiile în care canadianul nu a pus în teren primul serviciu decât de 8 ori, din 21 puncte, procentajul de 38% de la frecvența primului serviciu fiind replicat întocmai și la eficiența în spatele primei mingi (3 puncte câștigate, din 8). De partea cealaltă, Pouille se apropia la un set de victorie jucând doar trei puncte cu serviciul doi (zero procentajul de reușită), cu 13 lovituri câștigătoare, procentaj perfect la mingi de break convertite (1 din 1) și dominând chiar și rubrica așilor în statistică (4-2).
Cu 21 lovituri câștigătoare, Raonic și-a construit revenirea în partidă, apărând în două rânduri pe lansare mingi de break în setul trei, câștigând primele șase puncte ale tiebreak-ului și împingând sfertul de finală în patru manșe, cu un 7-2 în tiebreak, după aproape o oră de muncă.
Greșind neforțat doar de patru ori în actul al patrulea, Pouille a reușit break-ul decisiv la 5-4, asigurându-și prezența în semifinale, acolo unde așteaptă învingătoarul partidei dintre liderul mondial, Novak Djokovic, și Kei Nishikori.