Luis Figo, în tribune la finala turneului de la Madrid! Cum a fost surprins în timp ce Carlos Alcaraz și Alexander Zverev disputau trofeul | GALERIE FOTO

Luis Figo a fost prezent la finala turneului de la Madrid, disputată astăzi între Carlos Alcaraz (Spania, 9 ATP), tânărul minune în vârstă de 19 ani, și campionul en-titre Alexander Zverev (Germania, 3 ATP).

Foarte iubit în capitala Spaniei, fostul mare star care a scris istorie în tricoul lui Real Madrid, le-a făcut o bucurie neașteptată fanilor din tribunele arenei centrale.

Portughezul de 49 de ani s-a arătat binedispus, a vorbit la telefon și a salutat întreaga asistență înainte de startul duelului.

Luis Figo, prezent în tribune la finala turneului de la Madrid

Carlos Alcaraz, noul fenomen al tenisului mondial, a acces în finala Mastersului de la Madrid după un parcurs senzațional. Tânărul spaniol l-a răpus pe liderul mondial Novak Djokovic în semifinale, scor 6-7(5), 7-5, 7-6(5), iar în sferturi a trecut chiar de idolul său, Rafael Nadal, cu 6-2, 1-6, 6-3.

Tânărul minune are o susținere puternică în ultimul act, însă Alexander Zverev are un background care îi dă mari speranțe că se va impune. Neamțul, care este campionul en-titre de la Madrid, a dispus în semifinale de grecul Stefanos Tsitsipas (5 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-2.

Luis Figo a fost prezent în tribune la finala turneului de la Madrid. Sursă foto: Florin Bălțătoiu – ProSport

Alexander Zverev a obținut biletul pentru marea finală la capătul unui alt meci maraton, încheiat târziu în noapte. Germanul a avut nevoie de o oră și 55 de minute pentru a-l elimina pe Stefanos Tsitsipas cu 6-4, 3-6, 6-2! Zverev este deținătorul trofeului de la Madrid: s-a impus cu 6-7(8), 6-4, 6-3 contra lui Matteo Berrettini (Italia) în finala din 2021, atunci când turneul din capitala Spaniei era încă deținut de românul Ion Țiriac.

Carlos Alcaraz și Alexander Zverev s-au mai întâlnit de două ori până acum, ambele dueluri fiind câștigate de german.

Publicat: 08 05. 2022, 20:26