„Lumea tenisului ar fi un loc mai bun dacă ar juca unul împotriva celuilalt în fiecare săptămână”. Halep și Cahill au făcut reverențe după un meci memorabil. Simona: „Cel mai bun pe care l-am văzut. Respect!”

Simona Halep și Darren Cahill s-au numărat, miercuri seară, printre mulții spectatori care au simțit nevoia de a așterne câteva gânduri la capătul duelului de aproape cinci ore dintre Rafael Nadal și Juan Martin del Potro, din sferturile Wimbledon 2018, de miercuri.

144 de lovituri câștigătoare, un start dominat de Nadal, un set doi înhățat de argentinianul Del Potro de la 3-6 în tiebreak, un al treilea care l-a trecut în față pe Juan Martin, un veritabil asalt asupra fileului dat de Nadal și o nouă demonstrație de sacrificiu și dăruire a jucătorului din Tandill, greu încercat de accidentări, care a reușit totuși o dată în plus să ridice spectaculos nivelul de joc în decisiv, chiar dacă resursele fizice se epuizaseră cam de prin manșa a patra. Ibericul a încheiat victorios, după schimburi de mingi care amenințau să rupă terenul, scor 7-5, 6-7(7), 4-6, 6-4, 6-4.

Simona Halep a scris un mesaj pe Twitter, la scurt timp după încheierea partidei de pe Centralul de la All England Club. „Cel mai bun meci pe care l-am văzut. Respect”.

Citește și: Supraviețuitorul Rafa. Cronica unui nou clasic Nadal – Del Potro: 144 lovituri câștigătoare, căzături, reveniri de excepție și o superbă demonstrație la fileu. Cifrele care surprind în statistica ibericului

Antrenorul Simonei, cel care a încurajat-o pe Simona să urmărească mult mai multe meciuri de tenis, a fost la fel de impresionat de duelul întins pe durata a 4 ore și 48 de minute. „Lumea tenisului ar fi un loc mai bun dacă DelPo și Rafa ar juca unul împotriva celuilalt în fiecare săptămână„, a transmis Darren Cahill.

Nivelul atins de Nadal și Del Potro a fost pur și simplu fenomenal„, a fost de părere și Brad Gilbert, omul care găsește porecle pentru toți jucătorii și toate jucătoarele din circuit.

  • Rafael Nadal – Novak Djokovic și Kevin Anderson – John Isner sunt meciurile din semifinalele Wimbledon 2018. Pentru prima dată în Era Open, toți semifinaliștii de la Grand Slam au peste 30 de ani.
Publicat: 12 07. 2018, 13:49
Actualizat: 12 07. 2018, 15:10