Cursa lunară pentru cea mai bună jucătoare în circuitul WTA le aduce față în față, din nou, pe Simona Halep, Elina Svitolina și Jelena Ostapenko – fetele care au luat prim-planul pe suprafața roșie în 2017. Reprezentanții tenisului feminin le-au nominalizat pentru trofeul lunii mai pe jucătoarele care și-au împărțit cele trei mari trofee din sezonul european de zgură.
Simona Halep (2 WTA) a jucat finală în cele mai importante turnee pe zgură din sezon. A început luna mai cu titlu în singurul concurs de categorie Premier Mandatory disputat pe zgură, după un parcurs convingător cu victorii la Kristyna Pliskova, Vinci, Stosur, Vandeweghe, Sevastova și Mladenovic. A continuat cu finală la Premier 5-ul de la Roma, acolo unde s-a accidentat însă pe finalul primului set al meciului de titlu. Și mai apoi, constănțeanca și-a trecut în palmares a doua finală a carierei într-un turneu de Mare Șlem – la Roland Garros. Jucătoarea antrenată de australianul Darren Cahill a arătat o bună constanță în circuit, însă nu a reușit să valorifice o oportunitate de aur în finala French Open-ului. Cu toate acestea, parcursul din luna mai a dus-o pe Simona pe prima poziție în clasamentul punctelor pe 2017 și foarte aproape de locul unu mondial – iar visul de a fi prima în clasamentul WTA are mari șanse de a deveni realitate în urma sezonului pe iarbă.
Elina Svitolina (5 WTA) a fost lider pe 2017 inclusiv la startul Roland Garros-ului. Svitolina a început luna mai cu meci pierdut pe terenurile de la altitudine din Madrid, însă a mers mai apoi perfect la Roma, unde a câștigat cel mai important titlu al caierei – al patrulea pe 2017. Ucrainianca de 22 de ani a învins trei jucătoare de Top 8 la rând în capitala Italiei (Pliskova – 3 WTA, Muguruza – 7 WTA și Halep – 4 WTA la acel moment). La Roland Garros, turneu început în mai dar care și-a aflat deznodământul tabloului feminin pe 10 iunie, Svitolina a acces pentru a doua oară consecutiv în săptămâna a doua, înclinându-se doar în sferturi de finală în fața Simonei Halep.
Jelena Ostapenko (12 WTA) este jucătoarea despre care toată lumea vorbește, puștoaica momentului în sportul mondial, nu doar în tenis. În ziua în care a împlinit 20 de ani a câștigat prima semifinală de turneu de Mare Șlem a carierei. La 20 de ani și 2 zile a jucat o finală extrem de curajoasă cu Simona Halep și, după ce a făcut ravagii de-a lungul a două săptămâni cu jocul ei axat pe risc maxim, trimițând 299 lovituri câștigătoare în șapte meciuri, Ostapenko s-a încoronat campioană la Paris.
Ostapenko poate realiza „dubla”: a fost nominalizată de WTA și la categoria „surpriza lunii mai”, alături de Caroline Garcia (sfert de finală în turneul de la Roland Garros – un nou personal-best), Veronica Cepede-Roig (optime la Paris) și Ons Jabeur (Lucky Loser pe tabloul principal de la Roland Garros, Ons a devenit prima jucătoare cu origini arabe ajunsă în turul trei al unui turneu de Mare Șlem, parcursul său culminând cu eliminarea lui Domi Cibulkova, la Paris)
În 2017, titlul de „jucătoarea lunii” a fost adjudecat astfel:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER