„M-am gândit, gata, s-a terminat, e o bombă!” Meciul Monicăi Niculescu cu Flavia Penetta, întrerupt de o dronă căzută în tribune

Partida pe care Monica Niculescu a disputat-o, joi, în turul al doilea al US Open, cu italianca Flavia Pennetta, a fost perturbată de o dronă, care a căzut în tribunele arenei Louis Armstrong de la Flushing Meadows.

Incidentul de pe al doilea stadion ca mărime din complexul de la Flushing Meadows i-a pus în alertă pe organizatori. O dronă care a apărut zburând deasupra arenei a cazut în tribune, la aproximativ 15 de metri de teren, la scorul de 5-2 pentru Penetta, în setul al doilea. Din fericire, drona nu a lovit pe nimeni, porțiunea respectivă nefiind ocupată de spectatori.

Meciul nu a fost oprit, Monica Niculescu recuperând până la 5-4, însă a pierdut în game-ul următor, dupa doua puncte câștigate de Pennetta, la 40-40.

Pe parcursul celor trei game-uri finale, aproximativ 10-20 de politiști în uniformă și forțe anti-tero au apărut și încercuit zona unde a căzut drona, iar terenul a fost evacuat imediat după încheierea meciului.

„M-am speriat un pic. Cu tot ceea ce se întâmplă acum în lume, m-am gândit: gata, s-a terminat, e o bombă”, a declarat Pennetta după meci.

Monica Niculescu, locul 41 WTA, a rata calificarea în turul al treilea, fiind învinsă cu scorul de 6-1, 6-4, de Flavia Pennetta (Italia), cap de de serie numărul 26 și poziția 26 în ierarhia mondială.

 

Publicat: 04 09. 2015, 11:16
Actualizat: 04 09. 2015, 11:17