„Mă simt neputincioasă în fața unei nedreptăți atât de mari”. Fosta finalistă de la Roland Garros se gândește să se retragă: „Îmi vine să țip”

Sara Errani (31 de ani) se gândește să se retragă din tenis, din cauza suspendării în cazul în care a fost depistată pozitiv cu letarzol, substanță conținută de medicamentul Femara, la un test antidoping susținut în februarie. Suspendarea sportivei din Italia a început din data de 3 august 2017, după cum au anunțat oficialii forului de conducere al tenisului.

  • 2012 e anul în care Errani a ajuns în finala de la Roland Garros, atunci când a pierdut în fața Mariei Șarapova, scor 6-3, 6-2.

Inițial, Errani a primit o suspendare de doar două luni, dar TAS a prelungit pedeapsa până la 10 luni: „Niciodată nu m-am dopat. Dar, de șapte luni aștept un verdict, care a fost amânat de opt ori până acum. E o nedreptate profundă și îmi vine să țip, pentru că nu am ce să-mi reproșez. Nu știu dacă voi mai avea puterea și dorința de a mai juca tenis din nou, după cele întâmplate.

Mi-am dăruit întreaga viață acestui sport și nu cred că merit toate aceste lucruri. Mă simt neputincioasă în fața unei nedreptăți atât de mari. TAS a confirmat, pentru a doua oară, că totul a fost involuntar și, pe deasupra, e o substanță care nu sporește performanțele sportive”, a declarat Errani, conform Gazzetta dello Sport. 

Lui Errani i-au fost anulate punctele și premiile din perioada 16 februarie – 7 iunie, singura sa performanță notabilă din acea perioadă fiind o semifinală la turneul de la Rabat (Maroc).

 

Publicat: 12 06. 2018, 13:16
Actualizat: 12 06. 2018, 16:00