Încă o surpriză uriașă produsă pe jumătatea de tablou a lui Ashleigh Barty, reprezentată de eliminarea Elinei Svitolina în optimi, îi ușurează considerabil traseul favoritei gazdelor de la Australian Open.
Au fost atât de multe surprize pe partea de tablou a lui Ashleigh Barty (1 WTA) la Australian Open, încât aceasta este singura jucătoare din Top 15 WTA rămasă în cursă pe jumătatea superioară a tabloului feminin.
Elina Svitolina (5 WTA) este ultimul nume greu eliminat de la Australian Open 2021, ucreaineanca fiin învinsă luni dimineață de numărul 61 mondial, americanca Jessica Pegula, scor 4-6, 6-3, 3-6!
Elina Svitolina a suferit o înfrângere prematură la Australian Open, cedând în optimile de finală în fața unei outsidere! Jessica Pegula a produs marea surpriză, impunându-se în fața Elinei Svitolina după o oră și 58 de minute, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3. A fost prima victorie din cariera americancei în fața unei sportive din Top 10 WTA.
That @JLPegula winning feeling 🙌#AusOpen | #AO2021 pic.twitter.com/BhkwBygvPn — #AusOpen (@AustralianOpen) February 15, 2021
That @JLPegula winning feeling 🙌#AusOpen | #AO2021 pic.twitter.com/BhkwBygvPn
— #AusOpen (@AustralianOpen) February 15, 2021
Acum, Ashleigh Barty pare a avea drum liber spre finală, întrucât au rămas numai jucătoare slab clasate pe partea ei de tablou. Liderul WTA se duelează cu Shelby Rogers (SUA, 57 WTA) în optimi, iar în sferturi ar juca împotriva câștigătoarei partidei Elise Mertens (Belgia, 16 WTA) – Karolina Muchova (Cehia, 27 WTA).
Posibilele adversare din semifinale ale lui Ashleigh Barty sunt și mai accesibile: Jessica Pegula (SUA, 61 WTA) sau Jennifer Brady (SUA, 24 WTA). În schimb, pe partea inferioară a tabloului, pe care se află și Simona Halep, meciurile sunt dintr-o altă ligă.
Simona Halep (România, 2 WTA) se întâlnește cu Serena Williams (SUA, 11 WTA), într-un blockbuster programat marți, de la ora 10:00. În celălat sfert de finală, în care se va decide posibila adversară a Simonei din faza următoare, Naomi Osaka (Japonia, 3 WTA) se duelează cu Su-Wei Hsieh (Taipei, 71 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER