Madrid, tărâm românesc. Jumătate din echipa tricoloră de Fed Cup urmărește duelul plin de scântei dintre Federer și Kyrgios
Dacă Simona Halep a urmărit alături de Ion Țiriac victoria de debut a lui Rafael Nadal în drumul spre apărarea singurului său trofeu Masters 1.000 din 2014, Alexandra Dulgheru și Andreea Mitu au refăcut cuplul de forță maximă care a pulverizat-o pe Eugenie Bouchard chiar în fața propriilor spectatori în barajul de accedere în Grupa Mondială Fed Cup, în tribunele de la Caja Magica, la meciul din turul doi al tabloului masculin dintre elvețianul Roger Federer și noua senzație a tenisului australian, Nick Kyrgios.
Cele două jucătoare care s-au impus, la simplu, în fața primei rachete a Canadei, s-au așezat în spatele liniei de fund a terenului a unui teren central plin.
Fetele au avut parte de un meci încins, cu răsturnări de situație, dar și cu o răbufnire nervoasă de proporții a lui Kyrgios, în tie-break-ul primului set, câștigat de Federer, 7-2.
Simona Halep a avut loc rezervat lângă Ion Țiriac, cel care din umbră, o ajută pe constănțeancă și pe managerul acesteia, Virginia Ruzici, pe partea de management.