Mahut a recidivat! În calificări, francezul a fost la un pas să doboare recordul celui mai lung set: 24-22 cu Bogdanovic
Meciul fără de sfârșit de la Wimbledon a stârnit un interes
enorm în toată lumea. La concurență cu partida lui Federer sau cu
meciul Angliei de la Mondiale, disputa epică dintre Isner și Mahut
a reușit să capteze atenția tuturor.
601 de minute (10 ore), 163 de game-uri și 192 de ași au fost
cifrele record ale unei partide care încă nu s-a terminat: cei doi
vor reveni azi în arenă, la scorul de 59-59, în decisiv.
Ceea ce este într-adevăr incredibil este faptul că Mahut vine după
o altă dispută maraton: pentru a se califica pe tabloul principal
de la All England Lawn Tennis and Croquet Club, francezul a fost
nevoit să dispute calificări, unde, în turul doi s-a impus cu 24-22
în decisiv în fața britanicului Alex Bogdanovici (În acea dispută,
Mahut a fost foarte aproape să doboare recordul celui mai lung set
din istorie (25-23 John Newombe – Marty Reissen – U.S. Open,
1969).
Mai mult, în turul trei al calificărilor, Mahut a disputat un
alt meci maraton, care s-a întins pe durata a 5 seturi, contra lui
Koubek.
Calificări runda 3: Mahut – Stefan Koubek 6-7(8), 3-6, 6-3,
6-4, 6-4
Calificări runda 2:Mahut – Alex Bogdanovic 3-6, 6-3,
24-22
„Este un campion, a trebuit să lupt cum n-am mai făcut-o
niciodată, vom reveni mâine și vom vedea, dar este un moment
incredibil. Nu știu ce să spun, nu știu câte ore am
jucat„, a spus, după întreruperea meciului,
francezul.
Totuși, condiția fizică nu l-a trădat pe Mahut, care de-a lungul
ultimelor ore din decisiv a părut mai proaspăt. În măsura în care
partida nu s-ar fi întrerupt, francezul părea că are un mic avantaj
în raport cu adversarul său, mult mai afectat de lungimea
nefirească a meciului.
Câștigătorul acestei partide va da piept în turul doi cu olandezul
Thiemo De Bakker, care l-a învins pe columbianul Santiago Gilardo
tot într-un alt meci lung, cu scorul de 16-14 în decisiv.
Mahut – Isner 4-6, 6-3, 7-6 (7), 6-7 (3),
59-59.
Ziua a patra la Wimbledon se anunță a fi una cel
puțin la fel de spectaculoasă precum precedenta. Duelul
interminabil dintre Mahut și Isner își va afla învingătorul astăzi,
iar cu începere de la ora 14:00 Edina Gallovits deschide seria
meciurilor în care sunt implicate jucătoarele din România prin
partida contra estoniencei Kaia Kanepi.
Wimbledon se vede LIVE la
Sport.ro