„Mai întâi să învețe să numere!” Sfatul lui Ion Țiriac pentru Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea, numărul 27 WTA, a fost motorul formației de Fed Cup a României, care a trecut, în weekend-ul care tocmai s-a încheiat de Serbia, scor 4-1, în barajul pentru Grupa Mondială II.

Dacă până acum Simona Halep ne obișnuise cu victoriile mari, de această dată la rampă a ieșit Sorana, care a obținut două victorii în partidele de simplu, prima, în fața Anei Ivanovic, fiind una cu adevărat specială. Câștigătoare la Roland Garros în trecut și fost lider în clasamentul WTA, sârboaica a fost nevoită să se recunoască învinsă în fața lui Cîrstea, după un meci extem de spectaculos, scor 3-6, 6-1, 6-2 în favoarea româncei.

Aceasta a fost prima victorie a Soranei Cîrstea în întâlnirile cu Ivanovic. Cele două sportive s-au mai întâlnit până în prezent de două ori, în ambele meciuri impunându-se Ivanovic. Ion Țiriac a lăudat-o pe Sorana pentru victoria obținută, dar i-a transmis și câteva sfaturi prețioase, menite să o ajute în tentativa de a urca în clasamentul WTA.

„Cel mai greu meci a fost câștigat. Avem șanse mari de câștig, dar trebuie să așteptăm. Am văzut-o mai mult pe Sorana decât pe Halep. Joacă mai de mult, din curiozitate am văzut-o. Când o să înceapă să știe să numere Sorana, va câștiga de două ori mai multe meciuri. Ea vrea să facă tot, să aibă numai lovituri câștigătoare. Trebuie să lase și adversara să greșească.

A câștigat un meci mare. Scoatem capul afară cu fetele, dacă nu prea nimerim cu băieții. Adversa de azi a Soranei, Ana, a fost singura care în ultimele două luni a bătut-o pe Williams. Tenisul azi se joacă pe mingi pierdute. Câștigă cine greșește mai puțin”, a spus Ion Țiriac pentru Dolce Sport.

Fostul mare tenismen și-a adus aminte de vremurile în care evolua ca jucător, într-o perioadă în care presiunea era inexistentă.

„Am avut o viață extraordinară. Eu am nimerit într-o perioadă în care nu aveai nicio presiune. Nu erau bani în tenis, nu erau clasamente. Și tot șase ore mă antrenam. Problema era că distanțele erau mai lungi. Făceai 44 de ore până la Melbourne. Era o altă eră, dar pe care nu aș schimba-o pe cea de acum. Federer ca câștigat 82 de milioane anul trecut. Jos pălăria, și le merită milioanele. Nu e prost cine cere, e prost cine dă”, a mai spus Țiriac.

Publicat: 21 04. 2014, 15:30
Actualizat: 22 04. 2014, 08:10