Virginia Ruzici este unul dintre oamenii din spatele succesului superb obținut de Simona Halep. A fost una din cele mai bune jucătoare de tenis din istoria România și a câștigat 14 titluri la simplu în carieră. Istoria tenisul o consemnează și drept jucătoarea care a pierdut „de două ori același meci”.
Virginia Ruzici este managerul Simonei Halep. Jucătoarea aflată în acest moment pe locul doi în clasamentul WTA i-a mulțumit de multe ori și a spus că îi datorează foarte mult.
„Simona este mare și este extraordinară. A făcut ceva foarte important și măreț pentru ea și pentru fotbalul românesc. Am auzit de ea când avea 14 ani și mi-am dat seama că era cea mai talentată”, spunea Ruzici despre Simona.
Ruzici a câștigat 14 titluri la simplu, dar oamenii din tenis își aduc aminte și de o întâmplare ciudată din anul 1973. Sportiva din România evolua la Roland Garros împotriva lui Nathalie Fuchs. În setul decisiv arbitrul a decis să o descalifice în setul decisiv.
„Era în setul trei și trebuia să schimbăm terenul, moment în care Mariana Simionescu a intrat pe teren să îmi facă un mesaj, fără ca eu să îi fi cerut așa ceva. În România, făceam de multe ori lucruri de genul acesta, care nu erau permise de regulamente. Arbitrul m-a descalificat, am simțit că a căzut cerul pe mine”, a povestit Virginia Ruzici.
După câteva minute arbitrul s-a răzgândit și a chemat-o din nou pe teren. A fost informată că trebuie să joace din nou.
„Zece minute mai târziu, eram la duș, plângând, și a venit Mariana și mi-a spus că arbitrul a revenit asupra deciziei. Am revenit pe teren, dar am pierdut”, a declarat Virginia Ruzici, conform Eurosport.
Meciul ce care povestește Virginia Ruzici s-a terminat 6-3, 3-6, 10-8 în favoarea lui Nathalie Fuchs, reprezentanta țării gazdă. Sportiva din România și-a luat revanșa cinci ani mai târziu, pe zgura de la Paris, în anul în care a câștigat singurul titlu de Grand Slam din carieră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER