Prieten bun cu Novak Djokovic (31 de ani), Diego Armando Maradona (57 de ani) a făcut publică o mărturisire șocantă a tenismenului sârb, din perioada în care „Nole” era doar unul dintre miile de copii care visau la o carieră de succes în tenis.
Anii 1990 au fost marcați de un conflict violent în fosta Iugoslavie, iar Novak Djokovic și familia sa au trecut prin clipe de coșmar. Prins într-o zonă în care conflictul armat dintre albanezi și sârbi producea morți pe bandă rulantă, micul Novak apela la o strategie ireală în ziua de azi. Totul pentru a se putea antrena, printre bombe, și a putea deveni o legendă a sportului alb: „Mi-a spus Djokovic cum era la antrenament. Avea un loc unde se pregătea și știa unde vor cădea bombe în ziua respectivă, așa că mergea și se antrena în partea opusă. Îi spuneau la telefon că vor bombarda în zona aia și pleca spre alt teren. El se pregătea zilnic cu gândul la locul în care vor cădea bombele, cum și dacă va reuși să le evite. Sunt lucruri care te impresionează profund”, a fost dezvăluirea lui Maradona, pentru Telesur.
Devenit unul dintre marii tenismeni ai lumii, Nole nu s-a ferit niciodată să vorbească deschis despre copilăria sa și despre greutățile întâmpinate înainte de a se transforma în modelul de azi. Timp de 78 de zile, Djokovic a locuit alături de familia sa într-un buncăr: „Am crescut în condiții foarte grele, cred că e cel mai important factor care mi-a influențat cariera. Trebuie să știi asta despre mine ca să-mi înțelegi viața și cariera. Consecințele acelei perioade și adversitățile au rămas adânc întipărite în memoria mea. Acele vremuri dificile m-au făcut mai puternic”, povestea sârbul, acum doi ani, pentru The Times.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER