Tenismanul rus Marat Safin a declarat, joi, după tragerea la sorți a meciurilor din întâlnirea de Cupa Davis cu România, că ar fi preferat să joace prima partidă cu Victor Hănescu.
"Preferam să joc primul meci cu Hănescu, dar e bine și așa. Oricum echipele sunt echilibrate", a spus Safin.
Căpitanul nejucător al echipei Rusiei, Șamil Tarpișev, a afirmat că sistemul "hawk-eye" îl va ajuta pe Safin. "Nu e prima dată când folosim sistemul hawk-eye în Cupa Davis și acest lucru cred că îl va ajuta pe Safin să fie mai obiectiv, deoarece știm cu toții că este un jucător mai irascibil", a precizat Tarpișev.
Primul meci al întâlnirii România – Rusia, din runda inaugurală a Cupei Davis, Grupa Mondială, se va disputa între jucătorii Victori Crivoi și Marat Safin, vineri, cu începere de la ora 12.00, în Sala Transilvania din Sibiu.
În cel de-al doilea meci al zilei se vor întâlni Victor Hănescu și Mihail Iujnâi.
Sâmbătă, de la ora 13.00, va avea loc meciul de dublu dintre perechile Marius Copil/Horia Tecău și Teimuraz Gabașvili/Dmitri Tursunov.
Duminică, meciurile vor începe la ora 12.00 și se vor desfășura după următorul program: Victor Hănescu – Marat Safin și Victor Crivoi – Mihail Iujnâi.
Â
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER