Marele Federer a fost răpus la Turneul Campionilor. Elvețianul nu mai pierduse în fața lui de 4 ani și jumătate

Roger Federer (Elveția; 3 ATP) a debutat cu o înfrângere surpinzătoare la Turneul Campionilor de la Londra. A pierdut în fața niponului Kei Nishikori (9 ATP), scor 7-6(4); 6-3. Aceasta a fost a 10-a confruntare dintre cei doi, iar japonezezul a bifat a treia victorie.

Jocul a început într-o notă a greșelilor. S-au comis peste 50 de erori neforțate, astfel că primul set a fost de un echilibru mai puțin văzut. Fără posibilități de break, manșa a fost decisă în tie-break, unde Nishikori a bifat un mini-break în plus și a închis cu 7-4, după 52 de minute. În al doilea act, Federer a forțat, a câștigat game-ul de debut, pe serviciul adversarului, dar nu a fost suficient. Kei a revenit, a refăcut break-ul imediat, a mai bifat unul la jumătatea setului și a terminat învingător în debutul de la Turneul Campionilor, cu 6-3.

Cei doi fac parte din Grupa B, în care se mai află Kevin Anderson (Africa de Sud; 6 ATP) și Dominic Thiem (Germania; 8 ATP). În meciul acestora, primul s-a impus în două seturi, 6-3; 7-6(10). Următoarele partide au loc marți.

Publicat: 12 11. 2018, 09:06
Actualizat: 12 11. 2018, 09:12