Maria Sakkari, reacție „de cartier” la Australian Open! Grecoaica și-a amenințat adversara: „Dacă mai țipă o dată în fața mea…” | VIDEO
Maria Sakkari (Grecia, 6 WTA) a cedat nervos în timpul meciului din turul doi al turneului de la Australian Open, amenințând-o pe rusoaica Diana Shnaider (106 WTA).
Diana Shnaider, o outsideră venită din calificări, în vârstă de doar 18 ani, i-a dat de furcă favoritei numărul 6 din turneul feminin de la Australian Open, Maria Sakkari (27 de ani). Sportiva din Grecia și-a pierdut cumpătul pe finalul setului secund și a recurs la amenințări.
Maria Sakkari, reacție „de cartier” la Australian Open! Grecoaica și-a amenințat adversara: „Dacă mai țipă o dată în fața mea…”
Maria Sakkari a trecut greu de Diana Shnaider, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-3, iar grecoaica a fost deranjată atât de jocul adversarei, cât și de reacțiile acesteia. Țipetele rusoaicei care însoțeau fiecare punct câștigat au făcut-o pe Sakkari să cedeze nervos.
Maria a amenințat că dacă Diana va continua să țipe, va chema supervizorul pe teren: „Dacă mai țipă o dată în fața mea. Dacă mai țipă încă o dată în fața mea… Încă o dată dacă mai țipă și îmi strigă în față, o să chem supervizorul”, i-a spus Maria Sakkari arbitrului de scaun, la scorul de 3-6, 5-5.
Culmea este că și Maria Sakkari este recunoscută pentru țipetele puternice pe care le scoate în timpul meciurilor de tenis. Cu toate că a jucat entuziasmant Diana Shnaider nu a reușit să producă surpriza, iar Maria Sakkari a avansat în turul al treilea, acolo unde se va duela cu Lin Zhu (China, 87 WTA).
Maria Sakkari, echipament inedit la Australian Open
Maria Sakkari, una dintre cele mai musculoase jucătoare de tenis, îmbracă o ținută care îi pune fizicul în evidență la Australian Open. Echipament inedit, format dintr-un maiou și pantaloni scurți, a fost creat de sponsorul ei sponsorul tehnic special pentru Grand Slam-ul desfășurat la Melbourne.
După ce Maria Sakkari a jucat cu abdomenul la vedere, Ajla Tomljanovic, o jucătoare cunoscută din Australia, a avut o reacție savuroasă: „Lasă-mă să mă duc înapoi la sală!”, a comentat Tomljanovic la poza cu Sakkari, lăsând să se înțeleagă că este invidioasă pe pătrățelele adversarei sale din circuitul WTA.
Maria pune accent pe mersul la sală mai mult decât oricare altă jucătoare, iar acest lucru se reflectă și în meciurile ei. Sakkari își domină de multe ori adversarele din punct de vedere fizic.