Maria Șarapova își află pedeapsa! Rusoaica, audiată în Londra de o comisie antidoping

Jucătoarea de tenis Maria Șarapova se va prezenta, miercuri, în fața unei comisii antidoping din Londra, pentru a fi audiată și pentru a afla durata suspendării, după ce a fost depistată pozitiv cu Meldonium, informează The Guardian.

Șarapova (29 de ani) a fost depistată pozitiv cu Meldonium, în urma analizării unor probe biologice recoltate în timpul Openului Australiei, din ianuarie. Meldonium a fost introdus de Agenția Mondială Antidoping pe lista substanțelor interzise la 1 ianuarie 2016.

Rusoaica a declarat că a utilizat substanța respectivă timp de 10 ani, pe motive medicale, și a fost suspendată provizoriu de către Federația Internatională de Tenis (ITF) până la soluționarea cazului. „Am luat prima dată substanța în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă, aveam și un deficit de magneziu. În plus, este un istoric familial de diabet. Am continuat să iau substanța doar pentru că mă menținea sănătoasă„, preciza Șarapova în martie.

Nu mai puțin de 288 de cazuri pozitive de dopaj cu Meldonium au fost depistate de Agenția Mondială Antidoping în primele patru luni ale anului, potrivit The Guardian. Acest medicament era folosit în special în Europa de Est și era pe lista agențiilor naționale antidoping de peste un an.

Experți antidoping citați de The Guardian susțin că așteaptă o suspendare între 6 și 12 luni pentru Maria Șarapova, mult sub limita maximă de 4 ani. Totuși, rusoaica va rata turneele de Mare Șlem ale anului (Roland Garros, Wimbledon și US Open) și Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro.

Fostul șef al departamentului antidoping din Marea Britanie, Michele Verroken, a declarat că suspendarea ar putea fi mai scurtă dacă Sharapova poate dovedi că trebuia să ia Meldonium din motive medicale. Verroken a declarat pentru BBC: „Provocarea cu care se confruntă Maria Sharapova și echipa ei este de a prezenta dovada diagnosticului, faptul că ea are o afecțiune care a necesitat prescrierea acestui tratament”.

Un aspect care ar putea contribui la o suspendare redusă pentru Maria Șarapova este faptul că, în aprilie, Agenția Mondială Antidoping (WADA) a fost forțată să facă un pas înapoi atunci când a admis că există o incertitudine științifică cu privire la cât timp este nevoie ca medicamentul să fie complet eliminat din organism. Există o posibilitate ca Meldonium să fie prezent în organism pe termen lung, în cantități infime, timp de săptămâni, dacă nu chiar luni.

Acest fapt a condus la emiterea unor noi reglementări din partea WADA, potrivit cărora probele prelevate înainte de 1 martie, sub o anumită concentrație de Meldonium, ar putea fi eliminate din analiză, deoarece sportivul ar putea dovedi faptul că a încetat să ia substanța în 2015. În luna aprilie, jucătorul de tenis bielorus Sergey Betov (specializat în probele de dublu), care a fost de asemenea testat pozitiv la Openul Australiei, a fost achitat de către Federația Internațională de Tenis din motivele enunțate mai sus.

Publicat: 17 05. 2016, 23:24
Actualizat: 17 05. 2016, 23:25