Maria Șarapova, OUT de la Roland Garros. Anunțul făcut în miez de noapte
Maria Șarapova va absenta pentru a treia oară în patru ani de la Roland Garros. Rusoaica, ocupanta locului 35 în clasamentul mondial, a anunțat, miercuri, că se retrage de la startul celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului, din cauza accidentării la umăr care a scos-o din circuit de la finalul lunii ianuarie, de la turneul de la St. Petersburg.
„Mă retrag de la Roland Garros, astăzi. Uneori, cele mai bune decizii nu sunt și cele mai ușoare. Vestea mai bună este că am revenit pe terenul de antrenament și, încetul cu încetul, recâștig forța la nivelul umărului. Chiar îmi e dor de tine, Paris. Ne vedem la anul„, a transmis Șarapova, printr-o postare InstaStory.
Campioană în 2012 și 2014 la Paris, Șarapova a jucat o singură dată în ultimii trei ani în turneul din capitala Franței. În 2018, Masha s-a oprit în sferturi, învinsă net de spaniola Garbine Muguruza, în minimum de seturi (la 2 și la 1), după un parcurs care a inclus o victorie în fața favoritei 6, Karolina Pliskova, și un tur liber în optimi – datorită retragerii Serenei Williams.
Presa din Rusia a lansat zilele trecute o ipoteză-șoc a unei iminente retrageri a fostului număr unu mondial, din cauza multiplelor probleme fizice.
În 2016, Șarapova nu a putut juca la Roland Garros din cauza suspendării dictate în cazul Meldonium, iar în 2017 rusoaicăi i-a fost refuzat un wildcard pe tabloul principal de către Federația Franceză de Tenis, la două luni de la revenirea în circuit după ispășirea pedepsei.
Ediția 2019 a turneului de la Roland Garros se va disputa în perioada 26 mai – 9 iunie. Lista capilor de serie va fi determinată de rezultatele de la Roma.