Maria Șarapova, regină la Indian Wells după șapte ani!** Rusoaica își trece în palmares al 28-lea titlu, primul după Roland Garros 2012
Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova a câștigat al 28-lea titlu din carieră, al doilea la Indian Wells, la șapte ani după primul, în urma victoriei de duminică, în fața danezei Caroline Wozniacki, scor 6-2, 6-2.
Rusoaica, în vârstă de 25 de ani, va deveni luni numărul doi mondial, urmând să o depășească pe sportiva din Belarus, Victoria Azarenka. Șarapova nu a mai câștigat niciun turneu după triumful de la Roland-Garros, din iunie 2012.
Șarapova și Wozniacki (20 titluri) sunt jucătoarele în activitate cu cele mai multe trofee după surorile Serena (47) și Venus Williams (44).