Maria Șarapova s-a retras de la turneul de la Toronto, Simona Halep este cap de serie numărul doi
Jucătoarea rusă Maria Șarapova, locul doi WTA, s-a retras de la turneul de categorie Premier de la Toronto, competiție care va începe luni și le va avea ca principale favorite pe Serena Williams (1) și Simona Halep (2), informează wtatennis.com.
Șarapova are probleme la piciorul drept.
Simona Halep va juca la Toronto direct în turul doi, ea urmând să întâlnească sportiva care se va impune în meciul Jelena Jankovici (Serbia) – Caroline Garcia (Franța).
La competiția cu premii de 2.513.000 de dolari participă și Irina-Camelia Begu, care va întâlni în primul tur o sportivă venită din calificări.