Maria Sharapova, rugată să ia atitudine față de situația din Ucraina! De ce nu vrea „Masha” să renunțe la cetățenia rusă, cu toate că s-a stabilit în SUA încă din copilărie

Maria Sharapova este rugată de fani să ia atitudine după ce președintele țării ei, Vladimir Putin, a atacat Ucraina. Campioana tenisului locuiește în SUA de la vârsta de 7 ani, dar nu vrea să renunțe nici în ruptul capului la cetățenia rusă.

Dacă Daniil Medvedev și Andrey Rublev, cei mai importanți jucători ruși din circuitul ATP, l-au sfidat pe Vladimir Putin și au transmis mesaje de pace, Maria Sharapova nu a luat încă atitudine în războiul din Ucraina.

Situația în țara vecină a degenerat: nu mai puțin de 50 de explozii au avut loc în Kiev, sâmbătă dimineață! Lupte grele sunt de asemenea în curs în sudul Ucrainei, lângă oraşele Mariupol, Herson, Mikolaiv şi Odesa, a anunţat sâmbătă dimineaţa un consilier al preşedintelui ucrainean.

Maria Sharapova, rugată să ia atitudine față de situația din Ucraina

Sâmbătă, în ziua în care s-au împlinit doi ani de la retragerea ei din tenis, Maria Sharapova e asaltată de mesaje pe contul personal de Twitter. În cele mai multe dintre ele, fanii o roagă pe „Masha” să urmeze exemplul conaționalilor Andrey Rublev și Daniil Medvedev și să ia atitudine față de situația din Ucraina!

Rublev chiar a scris mesajul „Fără război, vă rog!”, pe obiectivul camerei de filmat, după calificarea în finala turneului ATP 500 de la Dubai.

De ce nu vrea Sharapova să renunțe la cetățenia rusă, cu toate că s-a stabilit în SUA încă din copilărie

Mutarea Mariei Sharapova din Siberia (Rusia) în Florida (SUA), la vârsta de șapte ani, i-a schimbat viața rusoaicei, propulsând-o către faimă și avere! Dar Sharapova a spus că nu va întoarce niciodată spatele țării sale natale. Cvintupla campioană de Grand Slam a refuzat ideea de a schimba pașaportul rusesc cu unul american, așa cum a procedat Martina Navratilova, cea care a renunțat la cetățenia cehă după ce s-a stabilit în SUA:

„Puteam să îmi schimb cetățenia, dar nu s-a pus niciodată problema asta în familia mea sau în echipa mea”, a mărturisit Maria Sharapova într-un interviu pentru CNBC. Viața Mariei s-a schimbat radical după ce s-a retras din activitate! Cvintupla campioană de Grand Slam s-a dedicat afacerilor, în special companiei de dulciuri „Sugarpova”, și s-a logodit cu afaceristul Alexander Gilkes.

Publicat: 26 02. 2022, 12:58
Actualizat: 26 02. 2022, 13:05