Marius Copil (România, 260 ATP) a câștigat turneul ITF de la Portimao (Portugalia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, după ce l-a învins în finală pe Alexey Vatutin (Rusia, 316 ATP), scor 7-5, 6-2.
Marius Copil a cucerit, duminică, primul trofeu după șase ani, impunându-se clar în finala de la Portimao! Arădeanul în vârstă de 31 de ani a avut nevoie de o oră și 24 de minute pentru a-l învinge pe Alexey Vatutin.
Copil a fost principalul favorit al turneului din Portugalia, iar sportivul nostru și-a respectat statutul! Marius nu mai câștigase niciun trofeu din anul 2016, atunci când s-a impus în cadrul turneului Challenger de la Budapesta (Ungaria), 6-4, 6-2 în finala cu Steve Darcis (Belgia).
Marius Copil a încheiat o săptămână excelentă la Portimao, defilând în finala cu Alexey Vatutin, al treilea favorit al turneului de 25.000 de dolari! Asta după ce arădeanul jucat weekendul trecut în barajul Cupei Davis cu Spania, scor 1-3, și a adus singurul punct pentru România, alături de Horia Tecău: 7-6(2), 6-4 cu Alejandro Davidovich Fokina / Pedro Martinez.
Victoria, chiar dacă a fost la dublu, i-a dat încredere lui Copil, care a impresionat în concursul de simplu din Portugalia.
Copil a convertit 5 dintre cele 6 mingi de break pe care și le-a creat, fiind mult mai eficient decât Vatutin – rusul a valorificat 2 șanse de break din 4. După ce câștigat finala de la Portimao cu 7-5, 6-2, Marius Copil a fost recompensat cu un cec în valoare de 3.600 de dolari și 25 de puncte ATP.
Marius a urcat patru locuri în ierarhia mondială, până pe 256 ATP, fiind în continuare cel mai bine clasat tenismen român. În întreaga carieră, Marius Copil a disputat 22 de finale (două în circuitul ATP, 12 Challenger și 8 ITF) , câștigând 7 dintre ele: 3 titluri Challenger și 4 trofee ITF are jucătorul român în palmares.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER