Marius Copil a fost eliminat în primul tur al turneului challenger de la Istanbul

Jucătorul de tenis Marius Copil, cap de serie numărul 3 și locul 83 ATP, a fost eliminat, luni, în primul tur al turneului challenger de la Istanbul, desfășurat pe hard și dotat cu premii în valoare de 75.000 de dolari.

Copil a fost învins, scor 2-6, 5-7, într-o oră și 28 de minute de joc, de francezul Maxime Janvier, numărul 276 mondial. De-a lungul întâlnirii, jucătorul român nu a reușit niciun break și și-a cedat serviciul de trei ori.

Eliminarea lui Marius Copil vine după ce, luni, a reușit să avanseze patru locuri în ierarhia mondială, până pe 83, obiectivul său din acest sfârșit de an fiind de a se clasa cât mai sus. Din acest motiv, a și anunțat că nu va face parte din echipa de Cupa Davis a României pentru confruntarea cu Austria.

În turul următor, francezul va juca împotriva câștigătorului meciului Muhammet Haylaz (Turcia, locul 734 ATP) – Altug Celikbilek (Turcia, locul 461 ATP).

Prezența în primul tur la turneul din Turcia este recompensată cu 780 de dolari. Calificarea în optimi de finală este recompensată cu 1.290 de dolari și opt puncte ATP.

Publicat: 11 09. 2017, 18:20
Actualizat: 11 09. 2017, 18:22