Marius Copil a pierdut în optimile turneului ATP de la Sofia: 4-6, 7-6, 3-6 cu Adrian Mannarino

Mariius Copil (214 ATP) și-a încheiat aventura la turneul de la Sofia (Bulgaria), fiind învins joi de francezul Adrian Mannarino (49 ATP), scor 4-6, 7-6(5), 3-6, în faza optimilor de finală.

Copil, venit din calificări pe tabloul principal al competiției organizate în premieră în țara vecină, a cedat greu, după 2 ore de luptă, în fața unui tenismen extrem de agil. Mannarino, semifinalist în proba de dublu de la Australian Open 2016 – alături de Lucas Pouille, a câștigat un meci disputat, în care nu i-a lăsat nicio minge de break românului. Marius a servit și el bine, dar francezul i-a neutralizat arma principală în primul set, făcând break la 3-3. În actul secund s-a mers cap la cap până într-un tie-break dominat de Marius și adjudecat la 5 de outsider. Mannarino a fost mai inspirat la retur în manșa decisivă, făcând break-ul la scorul de 4-3. Adrian Mannarino a dat dovadă de eficiență maximă, convertind două mingi de break din tot atâtea șanse ivite.

Astfel, românul în vârstă de 25 de ani nu a mai putut produce o nouă surpriză, după ce în primul tur desfășurat marți îl învinsese pe Hyeon Chung (Coreea de Sud, 56 ATP), scor 6-2, 6-3. Pentru prestația din Bulgaria, Marius Copil va fi recompensat cu 20 de puncte ATP și un premiu în valoare de 7.900 de euro.

Publicat: 04 02. 2016, 15:37
Actualizat: 04 02. 2016, 16:12