Victorie mare reușită de Marius Copil contra lui Kevin Anderson! Românul e în semifinale la Nottingham
Marius Copil a reușit o surpriză mare în sferturile de finală ale turneului Challenger de la Nottingham, eliminându-l pe Kevin Anderson, fost număr 5 mondial, cu scorul de 7-6(4), 7-6(9).
Marius Copil (România, 228 ATP) a învins un adversar mai bine clasat cu 128 de locuri decât el și s-a calificat în semifinalele turneului Challenger de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare totală de 132.280 de euro! Copil reușește în sfârșit să impresioneze în acest sezon, pe o suprafață pe care se simte excelent.
Marius Copil a reușit o victorie de senzație la primul turneu desfășurat iarbă la care s-a înscris în 2021, scor 7-6(4), 7-6(9) cu Kevin Anderson (Africa de Sud, 100 ATP)! Copil a avut nevoie de două ore și 3 minute pentru a se califica în semifinale la Nottingham, acolo unde se va duela cu Frances Tiafoe (SUA, 74 ATP).
Marius Copil a reușit o victorie mare în fața lui Kevin Anderson și s-a calificat în semifinalele turneului Challenger de la Nottingham
Marius Copil a servit fantastic în fața lui Kevin Anderson, în sferturi la Nottingham, românul reușind nu mai puțin de 14 ași! Anderson a încheiat partida cu 11 ași! Marius a fost extrem de inspirat în momentele cheie și a salvat 7 mingi de break dintr-un total de 8 pe care și le-a creat adversarul său! Copil i-a luat serviciul lui Anderson tot o singură dată, din două ocazii, dar arădeanul a jucat impecabil în cele două tie-break-uri și s-a impus cu 7-6(4), 7-6(9).
Copil și-a asigurat un premiu de 6.370 de euro și 45 de puncte ATP după calificarea în semifinalele turneului Challenger de la Nottingham. El se va lupta cu Frances Tiafoe pentru calificarea în finală, dar și pentru un cec de 10.770 de euro. Marius Copil și Frances Tiafoe se vor duela sâmbătă pentru a doua oară într-un meci oficial. Americanul și-a adjudecat prima întâlnire, în turul inaugural al turneului de la Atlanta 2018, scor 6-4, 6-4.