Marius Copil, eliminat în primul tur la BCR Open! **Crivoi, în turul II!

Marius Copil a fost eliminat de Simone Vagnozzi, în cadrul
primului tur al BCR Open România, scor 7-6 (4), 6-4, într-un meci
care a durat o oră și 51 de minute.

În vârstă de 19 ani, românul a fost cel mai tânăr jucător de pe
tabloul principal al actualei ediții a turneului de la
București.

Marți urmează se evolueze alți trei români: Victor Hănescu (cap de
serie numărul 6) îl întâlnește pe spaniolul Marcel Granollers,
Victor Crivoi îl are ca adversar pe spaniolul Santiago Ventura, iar
Adrian Ungur va juca împotriva italianului Andreas Seppi (cap de
serie numărul 7).

Celelalte rezultate înregistrate în primul tur sunt: Jeremy Chardy
(Franța, cap de serie 8) – Guillaume Rufin (Franța) 6-0, 6-2,
Tobias Kamke (Germania) – Fabio Fognini (Italia) 6-3, 7-5, Pablo
Andujar (Spania) – Maximo Gonzalez (Argentina) 6-3, 6-4, Simon
Greul (Germania) – Michal Przysiezny (Polonia) 6-3, 6-4.


Tenismanul român Victor Crivoi (locul 184 ATP) s-a calificat,
marți, în turul secund al BCR Open România, după ce a trecut de
spaniolul Santiago Ventura (139 ATP), scor 6-4, 6-0, într-un meci
care a durat o oră și patru minute.

Marți, în primul tur al BCR Open România, mai evoluează doi
români: Victor Hănescu (cap de serie numărul 6) îl întâlnește pe
spaniolul Marcel Granollers, iar Adrian Ungur va juca împotriva
italianului Andreas Seppi (cap de serie numărul 7).

Sursă: MEDIAFAX.

Publicat: 21 09. 2010, 15:35
Actualizat: 21 09. 2010, 15:54