Jucătorul român de tenis Marius Copil (132 ATP) a pierdut, vineri dimineață, scor 4-6, 6-7, meciul disputat cu Maximilian Marterer (Germania, 176 ATP) în sferturile de finală ale turneului challenger din Bangkok (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.
Partida dintre cei doi sportivi a durat o oră și 28 de minute. Primul set a fost echilibrat, fără greșeli la serviciu până în game-ul nouă, când Marterer a reușit să-și adjudece serviciul lui Marius Copil. A fost singura greșeală la serviciu din actul de debut, suficient, însă, ca sportivul german să câștige primul set. Maximilian Marterer a urmat la serviciu, pe care l-a făcut fără probleme, și și-a adjudecat primul set, scor 6-4, în 31 de minute.
Actul secund a debutat la fel de echilibrat, însă doar până la scorul de 2-2, când Copil și-a pierdut din nou serviciul. Sportivul român și-a recăptat break-ul în game-ul următor, când s-a impus pe serviciul lui Marterer, iar de atunci cei doi au mers cap la cap la serviciu și ultimul set s-a decis tiebreak, unde germanul s-a impus, scor 10-8, în 57 de minute, și a avansat în semifinalele competiției asiatice.
Pentru accederea în semifinale, Maximilian Marterer și-a asigurat un cec în valoare de 2,510 de dolari și 29 de puncte în clasamentul ATP. În penultimul act al turneului din Bangkok, germanul îl va întâlni pe Blaz Kavcic (Slovenia), locul 217 în ierarhia mondială.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER