Marius Copil îl va întâlni pe Horacio Zeballos în primul tur al calificărilor la Australian Open
Tenismanul Marius Copil, locul 194 ATP, îl va întâlni pe argentinianul Horacio Zeballos, poziția 124 în ierarhia mondială, în runda inaugurală a calificărilor de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Copil (24 de ani) și Zeballos (29 de ani), cap de serie numărul 11 în calificări, nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul ATP.
Meciul dintre Marius Copil și Horacio Zeballos se va disputa miercuri, de la ora 1.00, fiind prima întâlnire de pe terenul 7.