Marius Copil, la o victorie distanță de a cincea prezență pe tabloul principal în seria Masters 1000 pe 2018

Marius Copil a obținut, sâmbătă dimineață, o victorie importantă în fața americanului Denis Kudla, sportiv aflat cu 23 de poziții mai sus în clasamentul mondial, în calificările turneului Masters 1000 de la Shanghai.

Arădeanul de pe poziția 88 ATP a revenit de la 3-5 în primul set, pentru a se impune la tiebreak, cu 7-3. Copil a avut setul doi la discreție, până la 5-2, însă a ratat cinci mingi de meci în următorul game pe retur, iar șansele irosite l-au apăsat, elevul lui Andrei Pavel pierzându-și imediat lansarea. Marius Copil s-a regrupat însă prompt și a răspuns cu break la 15, punând capăt meciului în minimum de seturi, într-o oră și 47 de minute, 7-6(3), 6-4.

Serviciul a fost oscilant pentru singurul român din Top 100: Copil a reușit 10 ași, dar a comis și 4 greșeli, iar procentajul la primul serviciu a fost modest, de doar 55%.

Finala pentru tabloul principal i-l va aduce ca adversar lui Copil pe canadianul Vasek Pospisil (83 ATP). Acesta va fi primul meci direct dintre cei doi.

  • Marius Copil a avut direct accesul asigurat pe tabloul principal la primele două turnee Masters 1000 din 2018 (Indian Wells și Miami – la al doilea turneu reușind și o victorie, la Kukushkin), apoi a trecut de calificări la Madrid și Cincinnati. Arădeanul a ratat accesul pe main draw la Roma și Rogers Cup.
  • Circuitul masculin mai programează un turneu din seria Masters, la Paris (11-18 noiembrie).
Publicat: 06 10. 2018, 15:46
Actualizat: 06 10. 2018, 15:47