Marius Copil s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Istanbul

Tenismenul român Marius Copil (locul 176 în clasamentul mondial) a câștigat, marți, meciul cu germanul Yannick Hanfmann (poziția 314 ATP), scor 7-6 (3), 4-6, 6-1, și s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Istanbul, disputat pe suprafață hard.

Partida a durat o oră și 54 de minute. Marius Copil a servit zece ași și a comis o dublă greșeală, iar procentajul de reușită al primului serviciu a fost 76%. Românul a reușit patru break-uri, dar și-a pierdut serviciul de trei ori.

Copil (25 de ani) a fost cotat cu a cincea șansă la câștigarea trofeului de la Istanbul. În 2015, românul s-a oprit în sferturile de finală ale acestei competiții.

În optimile de finală, Marius Copil va juca împotriva turcului Anil Yuksel (26 de ani, locul 527 ATP), care a primit o invitație din partea organizatorilor pentru a evolua pe tabloul principal. Pentru accederea în optimi, Copil și-a asigurat 8 puncte în clasamentul mondial și un cec în valoare de 1.290 de dolari.

Turneul challenger de la Istanbul este dotat cu premii totale de 75.000 de dolari și îi oferă câștigătorului 90 de puncte ATP.

Mediafax

Publicat: 14 09. 2016, 08:49
Actualizat: 14 09. 2016, 08:50