Marius Copil s-a calificat în turul doi al turneului challenger de la Nottingham
Jucătorul român de tenis Marius Copil, locul 91 în clasamentul ATP, s-a calificat, marți, în turul doi al turneului challenger de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare totală de 127.000 de euro.
Cap de serie numărul doi, Copil l-a învins în runda inaugurală, scor 6-3, 6-4, după o oră și opt minute de joc, pe rusul Konstantin Kravchuk, locul 115 în clasamentul mondial. În primul set, Copil s-a distanțat rapid la 3-0 în start, după un break în game-ul doi, și nu și-a mai cedat avantajul până la final, când a pus capăt setului în 29 de minute, scor 6-3.
În actul secund, Copil s-a impus, scor 6-4, în 39 de minute, după ce a reușit să câștige de două ori pe serviciul lui Kravchuk și și-a cedat serva doar o singură dată. În turul doi, Marius Copil îl va întâlni pe americanu Reilly Opelka, locul 130 ATP.
Pentru calificarea în turul doi la Nottingham, Copil va primi 10 puncte ATP și un cec în valoare de 2.180 de euro.