Marius Copil s-a oprit în ultimul tur al calificărilor de la Queen’s

Marius Copil (97 ATP) a ratat calificarea pe tabloul principal de la Queen’s, după ce a fost învins de John Millman (Australia, 64 ATP).

Marius Copil nu a reușit să se califice în primul tur la Londra. Chiar dacă turneul are loc pe iarbă, suprafața lui favorită, Marius nu a avut mari șanse în fața lui Millman, care s-a impus cu 6-3, 6-3. Copil a reușit un singur break, în setul secund, în timp ce Millman a reușit să câștige de patru ori pe serviciul arădeanului.

Pentru prezența în ultimul tur al calificărilor, Marius Copil va primi 3. 250 de euro și 10 puncte ATP.

Principalul favorit al turnului de la Queen’s este croatul Marin Cilic, locul 5 ATP.

 

 

 

Publicat: 17 06. 2018, 16:03
Actualizat: 17 06. 2018, 16:04