Marius „The Kid” vs Stan „The Man”. Copil a câștigat primul meci al carierei într-un Grand Slam și va juca un tur doi de gală la Australian Open
Marius Copil (194 ATP) a câștigat cel mai important meci al carierei, marți, la primul turneu de Grand Slam al anului, învingându-l în turul inaugural pe ibericul Pablo Andujar (43 ATP), cu scorul de 6-2, 6-2, 7-5. Victoria arădeanului în vârstă de 24 de ani este una entuziasmantă: succes la primul meci pe tabloul principal al unui Grand Slam și un cec în valoare de 60.000 de dolari. Premiul cel mare este reprezentat însă de întâlnirea de gală pe care Copil și-a fixat-o cu campionul ediției precedente, elvețianul Stanislas Wawrinka (4 ATP).
Stan, supranumit și „The Man”, l-a îngenunchiat în finala din 2014 pe matadorul Rafa Nadal, cu scorul de 6-3, 6-2, 3-6, 6-3, iar în prima manșă din 2015 a trecut rapid de turcul Marsel Ilhan (100 ATP), cu 6-1, 6-4, 6-2. Singurul reprezentant al României de pe tabloul de simplu al Australian Open vine din calificări și speranțele sale pentru turul următor se pun în serviciul redutabil pe care îl posedă, aflat acum la cel mai înalt nivel. În meciul cu Andujar, cel alintat de prieteni „Kid”, de la traducerea în engleză a numelui său, a reușit un număr impresionant de 18 ași, față de numai 2 ai adversarului. Mai mult, Marius a avut un procentaj ridicat de 70% mingi câștigate pe primul serviciu și 51% puncte ajudecate cu mingea a doua.
În cazul în care va trece de Wawrinka, Copil ar avea parte de un adversar mult mai slab cotat în turul trei: Jarkko Nieminen (Finlanda, 72 ATP) sau Matthias Bachinger (Germania, 142 ATP).