Martina Hingis și Leander Paes au câștigat turneul US Open la dublu mixt
Perechea Martina Hingis/ Leander Paes (Elveția/India), cap de serie numărul 4, a câștigat proba de dublu mixt la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Hingis și Paes au învins în finală cuplul american Bethanie Mattek-Sands/Sam Querrey, scor 6-4, 3-6, 10-7.
Martina Hingis, în vârstă de 34 de ani, mai poate câștiga un titlu la New York, ea fiind calificată și în finala la dublu feminin, alături de indianca Sania Mirza. Hingis și Mirza vor întâlni în finalul cuplul Casey Dellacqua/Iaroslava Șvedova (Australia/Kazahstan).