Tamara Korpatsch (27 de ani), o jucătoare importantă din circuitul WTA, a fost întrebată despre cazul de dopaj al Simonei Halep (31 de ani), oferind un răspuns fără ocolișuri.
Simona Halep urmează să fie judecată în cazul de dopaj, iar o colegă din circuitul profesionist a oferit o mărturie în favoarea româncei! Tamara Korpatsch a spus de ce românca nu și-ar fi asumat riscul de a lua substanțe interzise cu bună știință.
Tamara Korpatsch, sportivă aflată pe locul 82 mondial, a fost întrebată în timpul unei sesiuni de Q&A dacă crede în inocența Simonei Halep (17 WTA), iar nemțoaica nu s-a ferit să răspundă. Korpatsch este de părere că Halep nu și-ar fi asumat riscul să se dopeze, în condițiile în care controalele sunt foarte stricte în tenis.
„Crezi că Simona Halep este inocentă?”, a fost întrebarea la care Tamara Korpatsch a răspuns sincer: „Ar putea fi! Sunt atât de multe controale anti-doping în tenis! Nu cred că ar fi riscat atât de mult!”, a spus Korpatsch pe Instagram.
Simona Halep a fost ținta controalelor anti-doping, efectuând nu mai puțin de 53 de teste în ultimii trei ani, atât în cadrul competițiilor, cât și în timpul ei liber. Simona a fost depistată pozitiv la US Open 2022, când în organismul ei s-a găsit o cantitate infimă de roxadustat.
Simona Halep a dat nu mai puțin de 53 de probe de urină și sânge în ultimii trei ani, în perioada 2019-2021, potrivit datelor oficiale ale Federației Internaționale a Tenisului (ITF)! Mai exact, Halep a fost testată de nu mai puțin de 27 de ori în anul 2019, de 9 ori în 2020 (n.r. – anul a fost marcat de pandemie, iar controalele s-au împuținat) și de 17 ori în 2021.
Iar Halep a fost testată la fel de des și în perioada în care domina tenisul mondial! O altă statistică ce vizează controalele anti-doping din sportul alb, efectuate în perioada 2018-2020, arată că Halep a dat 56 de probe de urină și sânge în perioada respectivă. În urma unui simplu calcul, reiese că Simona a fost testată anti-doping de 109 ori timp de 6 ani.
În schimb, americancele Serena Williams și Sofia Kenin au dat sub 40 de probe de urină și sânge între 2018 și 2020. Programul Anti-Doping din tenis este un coșmar pentru mulți jucători, aceștia plângându-se de solicitările inopinate ale ofițerilor de control anti-doping.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER