Colaborarea dintre Simona Halep (24 de ani) și antrenorul Darren Cahill (50 de ani) va avea noi reguli după ultimele rezultate nesatisfăcătoare ale sportivei. Cahill spune că nu va mai interveni în timpul meciurilor pentru a-și sfătui eleva, explicând motivele în direct la ESPN.
„Metoda de a o sfătui pe Simona în timpul meciurilor a fost eficientă, dar nu o vom mai folosi pe viitor”
Darren cobora din tribune extrem de des până acum, dar fostul mentor al lui Andre Agassi a realizat că respectiva metodă nu este cea mai potrivită pentru jocul Simonei: „Eu și Simona am profitat des de regula coachingului pe teren. A fost eficientă pentru ca Simona să-mi învețe metodele și eu să o descopăr pe ea. Dar pe viitor nu vom mai face asta„, a spus Cahill, tehnicianul ce deține și rol de specialist al postului ESPN.
„Jucătoarele se bazează prea mult pe antrenor”
Cahill și-a motivat alegerea și a spus că jucătoarele de tenis ar trebui să fie independente, așa cum se întâmplă în circuitul băieților sau în cadrul turneelor de Grand Slam, acolo unde regula respectivă este interzisă: „E adevărat că există avantaje ale discuțiilor purtate cu jucătorul în timpul meciurilor, acestea fiind totodată pe placul publicului. Dar jucătoarele se bazează prea mult pe asta și devin dependente de antrenor, suferind de multe ori în meciurile importante”.
Una dintre puținele tenismene care nu apelează la antrenor în cadrul partidelor din WTA este Serena Wiliiams (1 WTA). Deși este pregătită de Patrick Mouratoglou de aproape 4 ani, Serena profită de relația specială cu antrenorul francez doar înaintea meciurilor oficiale.
A luat Cahill respectiva măsură după ce a fost ignorat de Halep?
Posibil ca ultimul meci pierdut de Simona Halep, în „sferturi” la Miami (6-4, 3-6, 2-6 cu Timea Bacsinszky), să fi contribuit la decizia adoptată de Darren. Antrenorul care colaborează cu Simona de aproape un an a părut că a fost ignorat de sportivă în timpul unei discuții purtate în setul decisiv, la scorul de 0-3. Darren a ținut un discurs lung și motivațional, însă singura reacție a Simonei a fost să strige către un copil de mingi: „Apă, te rog”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER