Continuă agonia pentru Rafael Nadal (5 ATP), deținătorul a 14 titluri de Grand Slam devenind pradă sigură pentru adversarii din ATP! Sportivul care nu a mai atins nici măcar o semifinală din luna mai a fost eliminat de Viktor Troicki (Serbia, 31 ATP) în turul secund al Mastersului de la Shanghai (China), scor 6-3, 7-6(3).
Nadal nu se regăsește și pierde din nou în minimum de seturi, după ce săptămâna trecută a fost umilit și de bulgarul Grigor Dimitrov în sferturi la Beijing, cu 6-2, 6-4! Rafa a fost dominat copios de Troicki, jocul spaniolului de pe linia de fund fiind mai mult decât previzibil. Nadal nu a reușit niciun game pe serviciul advers, în timp ce sârbul a făcut două break-uri, ambele în prima manșă. Setul al doilea a fost mai echilibrat și s-a mers cap la cap până într-un tie-break jucat prost de iberic. Troicki obține astfel a doua calificare a sezonului în turul al treilea al unui turneu Masters, scor 6-3, 7-6(3) după o oră și 35 de minute de joc, urmând ca în runda următoare să se dueleze cu Roberto Bautista (Spania, favorit 15).
în vârstă de 30 de ani, Nadal va pica pe locul 6 ATP începând de luni, având totodată emoții pentru prezența la Turneul Campionilor. Rafa nu este de acord însă cu ștampila de „jucător terminat” pe care mulți fani i-au pus-o, spunând: „Mai sunt două luni și jumătate până la începerea noului sezon, așa că am timp suficient să ajung la nivelul dorit de mine”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER