Matei Udrea scrie despre scandalul momentului în sportul românesc: „Cine sunteți voi, băi, Ilie Năstase și Simona Halep?”
Aceste rânduri încep cu Simona Halep și Ilie Năstase, dar nu sunt despre cei doi. Nici despre tenis și patriotism, pretextele furtunii care zgâlțâie universul românesc al internetului în ultimele zile. Sunt despre noi. Despre decență, despre dreptul la opinie și destinația noastră ca oameni.
Ilie Năstase, unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie, a comentat, în ziarul Ring, decizia Simonei Halep, cea mai bună tenismenă română a momentului, de a renunța la echipa României în favoarea unui turneu la Stuttgart. Amândoi au fost decenți și reținuți. Simona a explicat că nu merge în Canada, la barajul de Grupa Mondială a Fed Cup, pentru că e obosită, programul e încărcat și are obligații. Ilie a făcut o sugestie: ca ziariștii s-o întrebe pe Halep de ce nu vrea să joace pentru România. Precizând că el ar fi mers să joace în Cupa Davis, în locul ei. Cam atât.
Ce a urmat poate deveni studiu interdisciplinar, de la medicii psihiatri până la sociologi și de la teoreticienii media până la futurologi. Porțile iadului s-au spart pe internet și prin ele s-au deversat în spațiul public legiuni de troli. N-a rămas înjurătură gândită sau negândită care să nu fi fost spusă, n-a fost jignire nearuncată pe piață, n-a fost mizerie nescoasă la suprafață în ultimele 48 de ore. Totul, desigur, în numele principiilor. Suntem în plină criză de demență.
Polemica vinde, se citește, interesează, presa știe asta și o încurajează. Nimic nou, numai că Satul global e amoral. Atenție! Nu imoral, ci amoral. Ceea ce înseamnă că noțiunea însăși nu există. Oameni care n-au alergat în viața lor nici măcar după tramvai îi țin lecții de patriotism Simonei Halep, îi numără banii și kilometrii pe teren, ca să constate că ar fi putut face încă un efort până-n Canada. Râuri de scuipați se preling pe imaginea Simonei. Nu e patrioată, nu-și iubește țara, preferă banii, e o mercenară.
Nu scapă aluziile la originea ei aromână, de parcă Hagi n-ar fi fost și el tot machidon când venea într-un picior să joace la națională. Și-a văzut fata fundul în mașină Porsche, a uitat de unde a plecat, așa sunt ăștia, de-aia e România unde e. Așa. Bun. Și unde e România?
Ilie Năstase are, în toată povestea, un mare dezavantaj: este trecutul. Probabil că 80% din utilizatorii internetului nu-l cunosc decât, cel mult, din auzite. Ce-a fost, ce-a făcut… Morții cu morții, viii cu viii. A înseninat nopțile bunicilor și părinților noștri cu meciuri de legendă când România toată îi aștepta cu respirația tăiată sclipirile de geniu. Un fel de Halep la puterea a treia, dar asta a fost demult, nu sunt jocuri video cu el. Poate Youtube…
Nu e cool, nu e mainstream să respecți, să asculți. Asta nu face unici, nu face afișări. Omul ăsta cu plete albe, de rebel întârziat, pe care acum îl vezi purtând ca un caraghios uniformă de general în loja de la Wimbledon, e însuși trecutul care trebuie evacuat rapid. Eventual, cu un șut în cur. Du-te, băă, boșorogule, d-aici!
Ceea ce contează e prezentul. Clipa. Clipa și traficul, audiența. Un clip cu pisici face mai mult decât un interviu cu Djuvara. O importantă platformă media, apreciată pentru standardele de la care nu a făcut până acum excepție, a eliberat cu această ocazie o macacă pe site. Rahatul aruncat pe ventilator și jeturile de flegmă au fost prezentate ca „păreri” de blogger. Ilie Năstase, om la aproape 70 de ani, a devenit „băi, băiatule”, „măscăriciul nostru”, „bre, nea Ilie”. Regina afișărilor, prințesa clicurilor din site-urile de femei – probabil cu vreo jumătate de secol mai recentă decât cel luat la țintă – îi spune franc, așa cum merită moșul ăsta care nu valorează nimic tocmai pentru că e un moș și noi n-avem de ce să ne respectăm bunicii: „Cine ești tu? Ești mă-sa? Ești tac-su?”.
Chiar așa, cine ești tu, băi, Ilie Năstase? Că noi știm cine suntem!