McEnroe: „Halep a încercat să păstreze nivelul ridicat, dar e greu să faci asta cu atâtea greșeli.” Davenport: „Se pare că Simona a rămas fără energie emoțională”
Fostul jucător de tenis american, John McEnroe, a declarat, joi, după semifinala Simona Halep – Eugenie Bouchard, că sportiva pregătită de Wim Fissette a încercat să păstreze nivelul ridicat în al doilea set, însă a făcut prea multe grșeeli neforțate.
„Cred că după ce a pierdut primul set la tie-break, Halep a încercat să păstreze intensitatea la un nivel ridicat, dar este greu să faci asta, în special când pierzi niște puncte unde știe că ar fi trebuit să se descurce mai bine. Am sentimentul că în timp Eugenie Bouchard, cu un PR la fel de bun ca jocul ei, va deveni o personalitate despre care oamenii vor dori să discute. Acum, ea este cel mai la modă subiect din oraș”, a spus McEnroe, pentru BBC.
Fosta jucătoare americană, Lindsay Davenport este de părere că Halep nu a mai avut energie în al doilea set. „Modul în care Bouchard a recuperat spune multe despre materialul din care este făcută. Se pare că Halep a rămas fără energie emoțională și a cedat setul doi. E clar că nu a fost ziua lui Halep, dar Bouchard a avut o celebrare mută. Ea știe că are un alt meci de jucat și nu este mulțumită doar cu o victorie în semifinală”, a spus fosta jucătoare.
BBC a notat că Simona Halep s-a pierdut în timpul celui de-al doilea set. „Simona Halep a părăsit terenul cu capul plecat. Românca s-a stins rău în al doilea set, dar trebuie să presupunem și că accidentarea la gleznă a fost de vină. De obicei, ea luptă ca un terrier”, a scris BBC, imediat după finalul partidei.
Cotidianul The Telegraph a menționat că Eugenie Bouchard a confirmat prin calificarea în finală sezonul foarte bun pe care l-a avut. „Eugenie Bouchard și-a asigurat prima finală de Grand Slam, cu o victorie în două seturi asupra celei de-a treia favorite Simona Halep, iar sezonul ei extraordinar continuă. Canadianca a avut nevoie de nervi de oțel la final, trebuindu-i șase mingi pentru a închide meciul. Primul set a fost dramatic. Halep s-a accidentat la gleznă, a avut nevoie de time out medical, pentru a fi bandajată. La 4-2 în tie-break, Bouchard a ridicat nivelul jocului, câștigând setul cu 7-5. În al doilea set, Halep a făcut prea multe greșeli, care i-au permis lui Bouchard să aibă un avantaj de două break-uri”, a scris The Telegraph.
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în finala turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-2, de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 13 WTA și cap de serie numărul 13, în penultimul act al competiției.
Halep s-a accidentat la glezna stângă în debutul partidei, accidentare care s-a adăugat celei avute de mai multe zile, la coapsa stângă.
În finală, prima de Grand Slam din cariera ei, Eugenie Bouchard va juca, sâmbătă, împotriva sportivei cehe Petra Kvitova, locul 6 WTA și cap de serie numărul 6.
Simona Halep este prima jucătoare din România care ajunge în semifinelele turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Halep a depășit astfel performanța Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 și 1981.