Fernando Gonzalez l-a învins pe capul de serie numărul 24, Richard Gasquet, într-unul dintre cele mai spectaculoase și dramatice meciuri din istoria recentă a turneului de la Antipozi.
Chilianul s-a impus în setul decisiv, după ce a revenit de la 0-2 la seturi, 3-6, 3-6, 7-6(10), 6-2, 12-10. Partida a durat mai mult de patru ore și a fost extrem de echilibrată și spectaculoasă. Spectatorii de pe Margaret Court au ovaționat în numeroase rânduri reușitele de excepție ale celor doi tenismeni. La finalul partidei, la capitolul statistică, în dreptul ambilor jucători a apărut o cifră halucinantă – 165 de lovituri direct câștigătoare.
Totuși, trebuie notat că în ultimele două seturi și jumătate francezul a acuzat dureri la umăr, lucru care fără îndoială i-a influențat prestația.
Gonzalez a admis la finalul meciului că partda a fost una halucinantă și și-a lăudat adversarul: "A jucat ca un super-erou. M-am luptat până la capăt și am așteptat ca șansa să-mi zămbească. Când am intrat în decisiv, am simțit că sunt favorit, m-am simțit foarte proaspăt."
De partea cealaltă, Gasquet s-a rezumat să spună: "Nu aveam ce să fac mai mult"
În turul următor, chilianul va da piept cu Matadorul Nadal, cel care și-a continuat parcursul de excepție de la acest Australian Open, pulverizându-l pe Haas cu 6-4, 6-2, 6-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER